Poliţiştii de la Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava se pregătesc de o perioadă grea pe şoselele judeţului, pe fondul venirii acasă cu maşinile a zeci de mii de suceveni care muncesc peste hotare. Faţă de anii trecuţi, poliţiştii se vor baza pe nu mai puţin de 19 radare, aproape dublu faţă de august 2017, când s-a acţionat cu zece autospeciale cu radare.
Subcomisarul Daniel Șincari, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, a declarat că s-a reuşit readucerea în funcţiune şi a radarelor care erau defecte ori erau montate pe maşini defecte.
„În momentul de faţă ne bazăm pe 14 radare montate pe autospecialele de poliţie, plus cele cinci radare pistol”, a arătat ofiţerul.
El a mai precizat că s-a reuşit o bună acoperire a judeţului cu aparatele de măsurare a vitezei, atât în zona de munte, cât şi la ieşirea spre Iaşi. De asemenea, o prioritate va fi şi zona Rădăuţi-Vicov.
„Vom organiza acţiuni ample de control la fiecare sfârşit de săptămână, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. Acţiunile vor avea o componentă importantă şi în ceea ce priveşte maşinile înmatriculate în alte state, echipajele urmând a verifica dacă şoferii şi maşinile au documente în regulă pentru a circula pe drumurile publice”, a declarat Daniel Șincari.
Cele mai performante radare ale poliţiei, aparatele model LTI 20-20 TruCam (radarul pistol) sunt folosite nu numai pentru depistarea vitezelor, ci şi pentru sancţionarea şoferilor care depăşesc pe linia continuă ori a celor care nu acordă prioritate la trecerile de pietoni, în special la nivelul municipiilor.
Daniel Șincari a arătat că radarele pistol sunt foarte eficiente la controale pe timp de noapte, mai ales în municipiul Suceava. Radarele pistol sunt dotate cu Kit de noapte, astfel că pot fi folosite în condiţii de luminozitate zero şi identifică cu acurateţe şi viteza de deplasare, împreună cu numărul autovehiculului, pe timp de noapte.
Deocamdată poliţiştii rutieri nu au nici o restricţie privind folosirea maşinilor cu radare, inclusiv a celor neinscripţionate.
Poliţişti spun că, statistic, acolo unde se acţionează intens cu radarul se diminuează şi accidentele.
Urmează o perioadă cu risc mare de accidente grave
Tot statistic, în lunile iulie şi mai ales august numărul de accidente grave creşte în judeţul Suceava.
Anul trecut, de exemplu, luna august a început foarte prost.
În perioada 1-7 august, pe raza judeţului Suceava s-au înregistrat şase accidente grave, soldate cu patru morţi, trei răniţi grav şi trei răniţi uşor. Creşterea numărului de accidente a avut legătură cu creşterea valorilor de trafic, însă nu în toate cazurile au fost implicate maşini înmatriculate în alte state.
În august 2016 au avut loc 30 de accidente grave, soldate cu 12 persoane decedate. A fost luna cu cele mai multe accidente grave din anul 2016.
Obiectivul principal al şefilor poliţiei pentru 2018 este de a se înregistra o reducere a numărului de oameni care mor în accidente rutiere în judeţul nostru.
Anul trecut, în accidentele din Suceava au murit 104 oameni, cu doar unul mai puţin decât în 2016. Grav este că în ultimii doi ani, în judeţul nostru s-au înregistrat cei mai mulţi morţi în accidente rutiere din toată ţara.
De la un radar pistol, la cinci radare pistol
Poliţiştii rutieri au o logistică mult superioară la capitolul radare datorită parteneriatelor încheiate cu primăriile, în baza cărora administraţiile publice locale au achiziţionat radare pistol, pe care ulterior le-au cedat pe bază de contract de comodat poliţiştilor rutieri.
Până spre finele anului trecut, Serviciul de Poliţie Rutieră avea în dotare un singur radar pistol, iar acum sunt cinci. Unul este al poliţiei, unul al Primăriei Dumbrăveni, unul al Primăriei Fălticeni, iar două sunt achiziţionate de Primăria municipiului Suceava.
Un radar pistol model LTI 20-20 TruCam a costat în jur de 70.000 de lei, cu toate avizele şi omologările necesare.
El funcţionează pe principiul undelor laser şi are o arie de acţiune maximă de 1.200 de metri. Agentul „ocheşte” maşina care pare a avea o viteză peste cea legală, iar după un timp de reacţie de doar 0,33 secunde aparatul afişează viteza maşinii pe care o înregistrează.
Aceste radare pistol sunt pentru măsurarea vitezei din punct fix şi nu pot fi folosite în timpul mişcării autospecialei de poliţie.