Perioada 19 – 25 iulie
Târg de Artă şi Antichităţi, la Shopping City Suceava
În perioada 21-22 iulie, Shopping City Suceava te invită la Târgul de Artă şi Antichităţi. Colecţionari din întreaga ţară vor expune obiecte valoroase precum: piese de mobilier, tablouri, ceasuri, cărţi, numismatică, bijuterii, podoabe, obiecte vechi de artă şi decorative, porţelanuri şi sticlărie. Fie că sunteţi pasionaţi de artă, colecţionari sau doriţi să oferiţi un cadou special celor dragi, cu siguranţă veţi face alegerea potrivită dintre sutele de obiecte expuse în cadrul târgului.
Târg de antichităţi şi târgul meşterilor populari, la Fălticeni
În perioada 19-22 iulie, pe stadionul „Nada Florilor” va avea loc bâlciul anual de Sf. Ilie, în timp ce între 20 şi 22 iulie, pe aleea pietonală din Fălticeni va fi deschis un târg de antichităţi şi târgul meşterilor populari.
Joi, 19 iulie
Evenimentul „Conectează-te la comunitate!”, la Muzeul Bucovinei
La Muzeul Bucovinei va avea loc joi, 19 iulie, de la ora 15:00, primul eveniment dedicat comunităţii bucovinene, intitulat ”Conectează-te la comunitate!”. Acţiunea este organizată de Fundaţia Comunitară Bucovina, care „te conectează la spiritul comunităţii”. Mai multe date puteţi obţine accesând https://www.facebook.com/fcbucovina/.
Concerte la Fălticeni
De joi, 19 iulie, vor începe şi spectacolele organizate în centrul municipiului Fălticeni, în piaţa „Nada Florilor”. Astfel, de la ora 17:00, pe scenă vor urca ansambluri folclorice şi formaţii artistice de la Clubul Copiilor din Fălticeni, după care, de la ora 18:30, vor începe Festivalul Neamului Românesc „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi Festivalul Internaţional de Folclor „Cântă cucu-n Bucovina”, realizate în parteneriat cu Centrul Cultural European „Dacia” din Chişinău, Republica Moldova. Ziua de joi se va încheia cu un concert susţinut de „Los Anonimos” şi Paula Ghivirică.
Vineri, 20 iulie
Procesiune religioasă, la Fălticeni
Vineri, 20 iulie, credincioşii ortodocşi sunt aşteptaţi să participe la slujba de Sfântul Ilie, oficiată la „Biserica Sf. Ilie”, după care, de la ora 12:00, va începe procesiunea religioasă, pe traseul Biserica Sf. Ilie – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Primăria Fălticeni – Catedrala „Învierea Domnului” – Biserica Sf. Ilie.
Tot vineri, de la ora 16:00, la Catedrala „Învierii Domnului” va avea loc „Nunta de aur”, unde vor fi aniversate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Spectacolele programate pentru vineri vor începe la ora 17:00, în Piaţa „Nada Florilor”, pe scenă urmând să urce interpreţi locali, dar şi Alexandru Recolciuc, Alexandru Brădăţan şi Ansamblul „Ciprian Porumbescu”.
Sâmbătă, 21 iulie
Ateliere creative pentru copii, la Shopping City Suceava
Shopping City Suceava, în colaborare cu Smart School, organizează ateliere de creaţie pentru copii. Cei mici sunt invitaţi să îşi pună imaginaţia în practică şi să confecţioneze obiecte inedite, utilizând diverse tehnici moderne şi atractive. Atelierul de pe data de 21 iulie le rezervă copiilor participanţi multe surprize. În cadrul atelierului de sâmbătă, cei mici au oportunitatea de a participa la experimentul „Reciful de corali”, rezultat în urma oţetului cu bicarbonatul de sodiu. Totodată, copiii prezenţi la atelierul „Hand drum” sunt invitaţi să-şi pună în practică toate resursele creative, pentru a învăţa din ce şi cum poţi realiza un instrument muzical. Atelierele au loc în fiecare sâmbătă, între orele 13.00-15.00, în incinta centrului comercial, în zona magazinului Pepco, şi se adresează copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani. Structurate tematic, atelierele reuşesc de fiecare dată să menţină interesul celor mici, ajutându-i totodată să-şi dezvolte atenţia, creativitatea şi abilităţile practice. Intrare liberă! La fiecare atelier pot participa maximum 25 de copii, iar înscrierile se fac săptămânal, la 0745 403 220.
Competiţii sportive la Fălticeni
Evenimentele programate pentru sâmbătă la Fălticeni vor începe de la ora 6:00, pe iazul Şomuz fiind organizat concursul de pescuit Cupa „Nada Florilor”. Vor urma apoi mai multe competiţii sportive, respectiv cel de tenis de masă pentru copii, un turneu de fotbal pentru copii şi concursul de înot „Nada Florilor”. Evenimentele se vor muta din nou în piaţa centrală a municipiului, unde de la ora 18:00 va începe un spectacol de dans cu formaţii locale, după care, de la ora 20:45, va urma un concert susţinut de interpreta Ruby.
Premierea olimpicilor, sportivilor, cadrelor didactice şi antrenorilor fălticeneni
Sâmbătă, de la ora 21:30, pe scena din Piaţa „Nada Florilor” va avea loc premierea olimpicilor, sportivilor, cadrelor didactice şi antrenorilor fălticeneni, după care, toţi cei prezenţi vor putea asista la un concert extraordinar susţinut de Andra.
Duminică, 22 iulie
Expoziţie de maşini istorice realizată în parteneriat cu Retromobil Club România, la Fălticeni
Ultima zi a Zilelor municipiului Fălticeni, duminică, include turneul de tenis de câmp „Old Boys” şi un meci de fotbal „Old Boys”, iar de la ora 10:00, în parcarea Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” va avea loc evenimentul „Roţi legendare - 122 de ani de la apariţia primului vehicul în Fălticeni”, o expoziţie de maşini istorice realizată în parteneriat cu Retromobil Club România.
Ansamblu de dansuri din Mexic, la Fălticeni
Concertele şi spectacolele de duminică din Piaţa „Nada Florilor” vor începe la ora 16:00, acesta urmând să fie susţinute de interpreţi şi formaţii din judeţ, printre invitaţi numărându-se şi un ansamblu de dansuri din Mexic. De la ora 21:00, pe scenă va urca interpreta Roxana Nemeş, apoi interpretul Hevito, Zilele municipiului Fălticeni încheindu-se cu un impresionant foc de artificii.