Amintiri din Comunism

În anul de graţie 1963, când preşedintele Kennedy a fost asasinat la Dallas, noi construiam de zor socialismul. Suceava era în plin şantier. Blocuri de locuinţe cu apă caldă şi rece în apartamente, cu calorifere noi, cu uşi din plăci PFL şi ferestre din lemn. Cei care au pierdut căsuţele, sau chiar unele mai mari, cu grădini, cu flori, cu pompa comună mai multor case, n-au  prea plâns când au primit pe lângă câţiva lei şi un apartament. Adio lemne, adio closet în curte, cu sau fără canalizare, adio regimului burghez exploatator! Câte cereri şi câte audienţe s-au făcut la partid şi la sfatul popular, câte aşteptări... Primii au fost, evident, cei cărora li s-au demolat casele, apoi lucrătorii în frunte cu specialiştii din cele două combinate sucevene. Veneau apoi la rând intelectualii, funcţionarii mai greu, cei cu pile, unii cu noroc. Mult timp partidul aloca apartamente pe unităţi economice şi întreprinderi. Mulţi tovarăşi şefi greşeau puţin gramatical şi spuneau intreprinderi. A intervenit academicianul Al. Graur, şi el de altă naţionalitate, altfel mare lingvist. Am mai amintit cum lămurea el la TV, în câteva minute, multe aspecte ale limbii vorbite, mai ales asimilarea neologismelor. Uzul dictează norma, spunea şi el, spuneau şi Iordan şi Rosetti şi alţii. În copilăria mea se scria meeting, match etc. Singurul cuvânt nefixat în limba literară cu o singură formă este rugby. Şi azi se pronunţă ruigbi, dar şi ragbi, după principiul nostru fonetic, dar se scrie şi rugbi şi rugby, ca în internaţionala limbă engleză. Ditamai superputerea SUA vorbeşte oficial limba engleză. S-a pus, odată, problema limbii după războiul americano-englez din 1812, când foştii colonialişti au incendiat Casa Albă de atunci. Cum vorbitorii de engleză şi de germană erau în număr aproape egal, s-a încercat adaptarea unei singure limbi. Proiectul a rămas, până astăzi, nerezolvat. Vorbeşte fiecare ce ştie, dar patronul care vorbeşte engleza nu te angajează pe tine, borfaş de portorican,  care ştii spaniola. Mexicanii au patronii lor, dar la şcoli mai înalte se vorbeşte doar engleza. Negrii, oricum, şi-au uitat limba lor africană demult.

În 1980 suntem încă în plin comunism mondial. Leonid Ilici Brejev transformase URSS în cea mai mare putere militară mondială. Au recunoscut-o CIA şi alte agenturi, care i-au spus preşedintelui Ronald Reagan. Acesta a început un mare program de înarmare a Americii, lansând ideea construirii unui sistem antirachetă numit Războiul stelelor, după titlul unui film SF. De atunci au lucrat la această idee atât SUA, cât şi fosta URSS, apoi, după o pauză, a continuat Rusia. Şi Israelul a lucrat la un sistem antirachetă şi sunt sigur că lucrează şi chinezii, francezii, englezii, indienii şi pakistanezii, ţările posesoare de arme nucleare. În 10 ani, numărul lor se va dubla. Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, încheiat iniţial între URSS şi SUA şi semnat apoi de multe ţări, a fost încălcat de la început. La semnare, URSS şi SUA aveau fiecare câte 30.000 de ogive nucleare, cu mijloacele purtătoare (rachete, avioane, submarine etc.). Acum cele două ţări, Rusia şi SUA, după două tratate semnate, au câte 5000 de ogive, urmând să ajungă la 3000. Sigur că dacă s-ar folosi 6000 de bombe nucleare şi termonucleare, de mare putere, s-ar cam distruge mult din frumoasa noastră planetă. Bine ar fi fost ca oamenii, vorba lui Einstein, să nu fi avut nici o armă nucleară. Războaiele clasice lăsau cel puţin aerul respirabil, nu contaminat radioactiv. Nikita Sergheevici Hruşciov, şeful URSS, a propus prin 1960 un plan de dezarmare nucleară. Sigur, americanii au răspuns că-i propagandă, că sunt de acord să se discute, dar să se adopte principiul verificării la faţa locului, ceea ce Hruşciov n-a acceptat. A replicat că ajung sateliţii şi alte mijloace tehnice de verificare (de fapt de spionaj). S-a creat, evident, şi o comisie la Geneva, care a bătut apa în piuă ani sau chiar zeci de ani. România socialistă sprijinea total această idee. La 1 mai şi 23 august erau şi lozinci cu dezarmarea nucleară, dar şi cu cea generală, totală. Aici preşedintele nostru, independent şi suveran, nu prea era de acord. Dacă rămâi fără armament, te pot bate cu pumnii, nu imperialiştii, ci vecinii şi prietenii. Nu înţeleg de ce nu s-a concentrat de la început secretarul general al PCR pe fabricarea unui avion cu reacţie de vânătoare, precum MIG-urile. E adevărat că în armistiţiu s-a prevăzut distrugerea industriei aeronautice, iar IAR-urile de la Braşov au fost luate ca pradă de război până la încheierea armistiţiului, la 12 septembrie 1944. Atunci ar fi trebuit să fixeze ziua naţională comuniştii. O încercare a făcut şi Tito, dar nu s-a finalizat. Spionii noştri nu au putut fura secretele avioanelor franceze, engleze sau americane. Se putea recopia MIG-ul, cum au făcut chinezii cu mari categorii de armament. Dar ţara era apărată de Armata Roşie şi nu era nevoie de nici un avion, de nici un tanc, pe care iarăşi preşedintele RSR n-a reuşit să-l facă. Şi acum nu avem nevoie de armament, de avioane americane F16, ne apără NATO. Cine să ne atace? Singurul nostru duşman este fostul preşedinte al Basarabiei, Voronin, care ar vrea, dacă ar putea, să ocupe întreaga Moldovă, cu capitala la Chişinău. Să termine odată cu imperiul român, care a răpit Moldova vechilor regate slave înainte de Ştefan cel Mare. Fiind un fel de metis, ruso-român, ţăranii îi spuneau corcitură, tovarăşul Voronin, născut în Transnistria, urăşte din tot sufletul România. Cu metişii cam aşa se întâmplă. Se ataşează de una dintre cele două etnii, maternă sau paternă. Cei mai naţionalişti sunt cei care provin din alte două etnii, precum Corneliu Zelinski-Codreanu, al cărui nume era interzis în anii mei de şcoală.

În anii de început ai comunismului biruitor în fostul regat al României, adică 1950-1960, multe ramuri ale ştiinţei şi mulţi savanţi din Occident erau reacţionare şi, evident, reacţionari. Adică chiar unele legi ale fizicii erau reacţionare. Până şi Einstein, cu tot geniul lui şi cu formula magică E=mc², era uneori criticat, dar nu prea mult, e adevărat. Fiind membru al partidului comunist american, savantul era totuşi alături de lagărul socialist. Dar teoria relativităţii era neştiinţifică, întrucât nu se încadra în materialismul dialectic care spunea limpede că Universul e infinit şi veşnic. Nu se curbează spaţiul, nu se încetineşte timpul, lumina are o viteză pe care o va stabili PCUS, inclusiv marele Stalin, care după război se va ocupa cu ştiinţe precum fizica, lingvistica ş.a. Şi Oppenheimer, atomistul, comunist şi spion sovietic, era apărat de hărţuirea lui sistematică de către bandiţii de imperialişti. Freud, Jung, ca şi un argentinian, Lombroso, cel cu tipurile de criminali, erau criticaţi la sânge. Omul se naşte curat, ceea ce spuneau şi marii moralişti francezi, doar exploatatorii şi mediul îl pot face rău. Darwinism da, dar nu darwinism social, fascist şi reacţionar. Religia, o frază de dânşii inventată..., vorba lui Eminescu. Propagandiştii au tipărit o biblie hazlie. Sectele pedepsite. Chiar şi cu bâta. Onorabilii lucrători ai securităţii erau apărători ai ateismului ştiinţific. Ştiinţa sovietică era în avangarda ştiinţei mondiale. Călugărul ceh Mendel şi Morgan, care s-au jucat cu boabe de fasole şi au descoperit ştiinţa geneticii, erau criticaţi cu furie proletară. Un savant sovietic, care începuse cercetări prin 1930 în domeniul geneticii, ştiinţă reacţionară, a fost trimis cu bilet numai dus în Siberia. Botanistul Miciurin, care de fapt altoia diverse soiuri de pomi fructiferi, era decretat mare savant. În Bucureşti era o stradă care se numea I. C. Miciurin. Poate şi în alte oraşe. Un fel de savant cu barbă rusească, de fapt ucrainean, Trofin Denisovici Lîsenco, era o somitate mondială în nu se ştie ce ştiinţă. Dar marele Stalin,devenit după război naţionalist rus (Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus!), susţinea cu tărie că savantul Lomonosov, împreună cu francezul Lavoisier, au descoperit celebrul principiu fizic: nimic nu se pierde în natură, totul se transformă, ceea ce este adevărat, cel puţin în sistemul nostru solar. Erau puşi la un loc de frunte celebrii savanţi Mendeleev şi Mecinikov, pe bună dreptate. De fapt, de la tabelul elementelor al lui Mendeleev s-a ajuns în final la bomba atomică. Propaganda comunistă sovietică susţinea că savantul rus Popov a descoperit principiile funcţionării aparatelor de radio pe la 1900. Toată lumea, însă, îl consideră pe italianul Marconi drept constructorul primului radio din lume. Deşi oarecum paradoxal, ştiinţa sovietică îl ridica în slăvi pe omul de ştiinţă rus Pavlov, care a descoperit reflexele condiţionate, la câini, e adevărat. Câinele lui Pavlov este o expresie cunoscută în toată lumea. Principiul ar putea fi aplicat şi oamenilor, dar ştiinţa cea mai avansată din lume nu admitea aşa ceva. Ar fi fost defăimător pentru „omul, cel mai preţios capital”, cum decisese însuşi generalissimul Stalin, sau „omul, ce frumos sună acest cuvânt”, cum spune vagabondul boschetar Satin, în piesa, excelentă de altfel, „Azilul de noapte” de Gorki, pe care o ascultam la difuzoare prin 1959, cu marele actor Ion Manolescu în rolul vagabondului-filozof Satin. Era, pe vremuri, o ilustraţie cu moartea lui Pavlov, în care era reprezentat savantul, în ultimele ceasuri, înconjurat de studenţi cărora le relata stările lui fizice şi psihice în momentele dinaintea morţii. Studenţii notau. După Socrate, care a băut senin paharul cu cucută în mijlocul tinerilor pe care-i instruia, moartea lui Pavlov este unul dintre cele mai tulburătoare momente ale existenţei umane. Savantul rus Ţiolkovski a teoretizat principiul funcţionării rachetelor prin 1915.

de Ioan Pînzar