Sucevenii mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a depune, în termen, Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice. Termenul limită de depunere a acestei declaraţii este luni, 16 iulie 2018. Declaraţia trebuie depusă de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat sau norma de venit a se realiza din România în anul 2018 şi de către persoanele care au obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018. Declaraţia unică se poate depune în format hârtie la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Formularul şi instrucţiunile de completare pot fi descărcate online, de pe portalul www.anaf.ro, (la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/DU_PF_OPANAF_1155_2018.pdf.).
De precizat faptul că pentru depunerea declaraţiei online până la 16 iulie 2018 inclusiv contribuabilii vor beneficia de o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligaţiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificaţiei diminuează impozitul pe venitul net anual plătit şi se aplică corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii.
ANAF a precizat că informaţii detaliate pot fi obţinute prin accesarea secţiunii Asistenţă Contribuabili de pe portalul www.anaf.ro, rubrica „Despre impozite şi taxe – Despre impozitul pe venit”. Declaraţia unică poate fi rectificată de către contribuabili din proprie iniţiativă.