Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a participat, în Canada, la Quebec, la cea de-a 44-a sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Francofoniei. Virginel Iordache a făcut parte din delegația română în calitatea sa de membru al comisiei de educație și cultură a Senatului, printre reprezentanții României la acest eveniment numărându-se și fostul ministru al Educației, Sorin Câmpean.
Senatorul PSD de Suceava a arătat că Organizația Internațională a Francofoniei este o organizație internațională care, pornind de la afinitatea pentru limba franceză, reunește state și guverne de pe cinci continente, respectiv 53 de state și guverne cu statutul de membru cu drepturi depline, două cu statutul de membru asociat și 13 cu statutul de observator. Nucleul interguvernamental al Francofoniei a fost creat la 20 martie 1970, odată cu înființarea Agenției de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT). Începând de la această dată, ziua de 20 martie marchează "Ziua Internațională a Francofoniei".
ACCT, ale cărei titulatură și portofoliu au evoluat pe parcurs, a devenit „Agenția Interguvernamentală a Francofoniei" (AIF) în 1999, iar pentru o mai bună vizibilitate și coerență pe scena internațională, din ianuarie 2006, AIF s-a transformat în "Organizația Internațională a Francofoniei" (OIF), ca singur organism interguvernamental al Francofoniei.
Potrivit senatorului sucevean, Organizația a decis să-și aprofundeze dimensiunea politică și să se transforme dintr-o agenție de cooperare interguvernamentală cu un fundament profund cultural într-o organizație internațională, cu toate implicațiile și transformările necesare acestui scop. „Astfel, OIF a jucat un rol determinant în mobilizarea statelor și guvernelor membre pentru ratificarea în cadrul UNESCO a Convenției pentru protecția și promovarea diversității expresiilor culturale, care a intrat în vigoare la 18 martie 2007”, a declarat Virginel Iordache. El a mai spus că România a devenit membru observator al comunității statelor și guvernelor, având în comun limba franceză în cadrul Sommet-ului de la Versailles în 1991. În 1993, la Sommet-ul de la Mauritius, România a obținut statutul de membru cu drepturi depline al acestei structuri.