Moartea unei femei în vârstă de 40 de ani ridică o serie de semne de întrebare, iar polițiștii trebuie să afle dacă sunt suspiciuni de comitere a vreunui fapte penale. Sâmbătă la amiază, un bărbat din Dolhasca a sunat la poliție și a precizat că într-o casă nelocuită pe care o deține în acest oraș a găsit o persoană de sex feminin decedată. S-a stabilit că este vorba de o persoană din comuna Tudora, județul Botoșani, care prezenta și o serie de urme pe corp.
Din verificări, polițiștii au aflat că femeia locuia la concubinul ei din Dolhasca, iar pentru că în ultima perioadă consumase în exces băuturi alcoolice a ajuns într-o stare de agitație. Din acest motiv, pe data de 5 iulie a fost internată la Spitalul Municipal Fălticeni, de unde a revenit la Dolhasca a doua zi. Pe 6 iulie a plecat de la locuința concubinului, iar o zi mai târziu a fost găsită fără suflare.
În funcție de rezultatele necropsiei se va stabili dacă moartea a avut la bază cauze naturale sau dacă femeia a fost ucisă.