Programele de dezvoltare şi modernizare a comunei reprezintă principala preocupare a conducerii Primăriei Todireşti. Mai multe proiecte mai vechi sau mai noi se află astăzi în derulare în comună, pentru schimbarea condiţiilor de viaţă ale localnicilor.
Unul dintre proiectele aflate în ultimii ani în derulare în comună este legat de alimentarea cu apă şi canalizarea centrului de comună şi a satelor, pentru acest proiect fiind deja primite sumele de bani care au fost solicitate.
”La acest proiect depindem de constructor, fiind un pic mai problematic pentru că iniţial au câştigat licitaţia două firme de construcţii. Una dintre ele, Cominco SA, după cum se ştie, a falimentat, rămânând o singură firmă, care se mişcă greu din cauza faptului că are multe lucrări şi se confruntă cu lipsa forţei de muncă. Proiectul prevede introducerea apei curente şi a canalizării în toate satele, primele ramuri fiind realizate în Todireşti. Proiectul realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 (PNDL 1) este un proiect multianual şi ar fi trebuit să se deruleze pe durata a 4-5 ani, însă din cauza faptului că această firmă trimite oameni la lucru numai în unele perioade ale anului, perioada de derulare a proiectului se va prelungi”, ne-a declarat Vasile Avram, primarul comunei Todireşti.
Un complex modernizat va fi dat în folosinţă în această toamnă la Soloneţ
În derulare prin PNDL 1 se află un proiect de reabilitare a vechii şcoli din satul Soloneţ, lucrările fiind avansate, încercându-se a fi finalizate până la începerea şcolii, în luna septembrie a acestui an. ”Proiectul presupune reabilitarea şi modernizarea şcolii, cu montarea sistemelor de încălzire centrală, apă caldă şi rece şi toalete moderne. Acolo sunt 4 săli de clasă, dar în componenţa şcolii, după cum se construia în anii 1949-1950, când nu era voie să se construiască cămin cultural, exista o sală pentru manifestări cultural-artistice ale şcolii. În aceeaşi clădire era inclusă şi o sală a căminului cultural, de mai mici dimensiuni, dispensarul, o farmacie şi sediul poştei. Toate acestea vor fi modernizate în cadrul acelui complex, finalizarea lucrărilor de reabilitare fiind prevăzută pentru luna septembrie a acestui an. Banii de la Ministerul Dezvoltării au venit de fiecare dată când au fost solicitaţi pentru aceste lucrări, chiar dacă au avut uneori mici întârzieri”, a declarat Vasile Avram, primarul comunei.
Conducerea Primăriei Todireşti a depus de curând un proiect pentru asfaltarea drumurilor în satele comunei. Acest proiect a fost declarat eligibil şi este aşteptată acum finanţarea pentru demararea lucrărilor.