Din statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava rezultă că anul acesta, până la acest moment, s-au făcut 17 deschideri de procedură de adopţie, cu sentinţe definitive. Asta înseamnă că 17 copii abandonaţi şi-au găsit o familie dispusă să le acorde iubirea şi îngrijirea de care au nevoie. În 2017, au fost realizate 57 de deschideri proceduri - adopţii. După cum ne-a spus şefa DGASPC Suceava, Nadia Creţuleac, „până în prezent, pe lista de aşteptare avem 24 de copii greu adoptabili şi 12 copii deveniţi adoptabili de cel mult 6 luni. Aceşti copii au vârsta cuprinsă între un an şi 14 ani, 22 sunt grupe de fraţi (11 grupe) şi 15 copii sunt cu dizabilităţi”.
Anul trecut, Suceava a avut 27 de încuviinţări adopţii în judeţ, iar 13 au fost încredinţaţi în afara judeţului, în timp ce anul acesta, în 2018, sunt până în prezent 21 de încuviinţări de adopţie şi 10 încredinţări în vederea adopţiei în judeţ şi 3 copii încredinţaţi în ţară.
Dosar pentru adopţie
Viitorii părinţi îşi doresc copii cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani, sănătoşi, în egală măsură băieţi şi fete, cei mai mulţi optând pentru ”indiferent de sex”. Pentru un sfert dintre familiile care doresc să adopte un copil nu contează etnia. De-a lungul anilor au fost adoptaţi şi copii de etnie romă, ceea ce înseamnă că nu acesta este impedimentul cel mai mare la a găsi o familie pentru un copil. Vârsta mare a unui copil (mulţi dintre cei care aşteaptă o familie au vârsta peste 6 ani) face mai dificilă găsirea unei familii care să-i adopte sau faptul că sunt grupe de fraţi, care îşi doresc să trăiască în continuare nedespărţiţi.
Pentru a ajunge părinţi adoptatori, familiile care vor să adopte un copil trebuie să se prezinte la Biroul adopţii şi post adopţii, unde li se prezintă o listă cu actele necesare. Ei întocmesc un dosar, urmează nişte cursuri, sunt consiliaţi, participă la şedinţele de evaluare şi abia după ce întrunesc toate condiţiile legale primesc atestatul de părinţi adoptatori.
Există anumite condiţii pentru a adopta un copil, condiţii care trebuie să fie îndeplinite de orice familie/persoană, cetăţean român cu domiciliul în România, care a locuit efectiv şi continuu în ultimele 6 luni, cel puţin 3 luni anterior depunerii cererii de adopţie pe teritoriul ţării. Solicitanţii nu trebuie să aibă cazier, trebuie să fie clinic sănătoşi, să nu fi avut copii în sistemul de protecţie şi să nu fi fost decăzuţi din drepturile părinteşti. Specialiştii din cadrul Biroului de adopţii şi post adopţii consiliază şi evaluează din punct de vedere social şi psihologic fiecare familie care doreşte să adopte.
Prioritate la adopţie au membrii familiei lărgite a minorului
Raportul final cuprinde informaţii socio-psiho-medicale rezultate din şedinţele de evaluare şi vizita la domiciliu, care conduc la eliberarea atestatului de familie aptă să adopte. Prioritate la adopţie au membrii familiei lărgite a minorului, urmând asistenţii maternali în grija cărora minorii au fost ani de zile şi, în cele din urmă, alte familii atestate.
Am aflat de la responsabilii Biroului de adopţii că un criteriu de selecţie îl reprezintă viaţa de familie pe care copilul o are cu familia în care este ocrotit (viaţa de familie trebuie să fie de minimum 6 luni, în cazul asistenţilor maternali şi al rudelor care au în plasament copii).Asistenţii maternali, numiţi şi „părinţi de profesie”, sunt, de asemenea, printre cei care pot să adopte un copil aflat în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. Potrivit legii, asistentul maternal îşi exprimă dorinţa de a adopta copilul aflat în îngrijirea sa abia după ce minorul devine adoptabil şi există siguranţa că nu sunt rude până la gradul IV care doresc şi au posibilitatea să adopte copilul.
Anul acesta, un asistent maternal a adoptat un copil pe care îl avea în plasament. În anul 2017, nici un copil nu a fost adoptat de o familie de asistenţi maternali. De asemenea, în anul 2016 au fost trei familii de asistenţi maternali profesionişti care au adoptat minori aflaţi pe lista copiilor adoptabili, în anul 2015 au fost trei minori adoptaţi de familiile asistenţilor maternali, iar în anul 2014 un minor a fost adoptat de o familie de asistenţi maternali profesionişti.
Misiunea Biroului de adopţii şi post adopţii este aceea de a furniza servicii cuplurilor care doresc să adopte, copiilor care au ca finalitate adopţia, precum şi servicii de consiliere pre şi post-adopţie familiei biologice, adoptive şi, nu în ultimul rând, copiilor adoptabili.