Dacă situaţia o va impune, populaţia municipiului Fălticeni va primi apă potabilă în regim raţionalizat după ce apele râului Moldova au scos din funcţiune staţia de captare a apei potabile Baia III. Staţia asigură 40% din necesarul de apă potabilă pentru urbea de pe Şomuz. Tot din cauza ploilor torenţiale, curentul electric a fost întrerupt pentru câteva ore şi la cele două staţii Baia I şi Baia II, care asigură o parte din necesarul de apă din puţuri subterane, dar echipele Delgaz Grid au intervenit cu prioritate, sâmbătă, pentru a remedia situaţia.
Apele sunt în retragere, însă înălţimea apei este mare în zona staţiei de pompare şi nu permite accesul utilajelor, mai ales că, sâmbătă, drumul spre instalaţiile de captare a fost rupt de ape. Până duminică, nu au fost probleme cu furnizare apei potabile în municipiul Fălticeni, însă presiunea a fost scăzută la apartamentele de la etajele superioare din blocurile situate în zona înaltă a municipiului.
Conducerea ACET anunţă că va asigura o parte din apa potabilă din surse de adâncime, de la staţiile de captare Baia I şi Baia II, iar în condiţiile în care nu se va putea asigura necesarul de apă potabilă se va institui consumul raţionalizat, apa fiind distribuită pe zone ale oraşului şi pe intervale orare.