Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au acţionat într-un dosar în care au adunat probatoriu legat de o grupare de traficanţi de migranţi, care se ocupa de transportul unor grupuri de migranţi din Orientul Mijlociu. Aceştia erau ajutaţi să treacă din Ucraina spre Uniunea Europeană.
Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, sub coordonarea procurorilor, au efectuat, joi, opt percheziţii, din care cinci la Botoşani şi trei la Suceava.
Din datele adunate rezultă că membrii grupării s-au ocupat, în perioada mai-iunie 2018, de transportul a patru grupuri de migranţi, în jur de 30 de persoane, care aveau destinaţia Austria.
Pe numele a şapte dintre suspecţi au fost emise, joi seară, ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, în timp ce alţii au fost plasaţi sub control judiciar.
Au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, reţinuţi pentru 24 de ore, următorii inculpaţi: Florin Burduja, Victor Burduja, Mircea Răuţu, Ciprian Aurelian Senculeţ, Florin Gheorghe Golescu, Ovidiu Porfireanu şi Gabriel Florin Zvîncă.
Tribunalul Suceava urma să se pronunţe cu privire la propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT faţă de cei şapte.
Infracţiunile pentru care se fac cercetări în dosar sunt de trafic de migranţi şi constituire de grup infracţional organizat.
În ultimi ani, structurile de combatere a crimei organizate au acţionat împotriva mai multor grupuri de traficanţi de migranţi. De regulă, liderii grupării sunt cetăţeni ucraineni, care aduc migranţii până în apropierea frontierei cu România. Ulterior, aceştia din urmă sunt preluaţi de români.
Migranţii plătesc chiar şi 4.000-5.000 de dolari pentru a ajunge în ţări din vestul Europei. Sumele se împart însă la mai multe mâini, astfel că de regulă complicilor din România le revine maximum 10% din sume.
Persoanele puse sub acuzare de DIICOT în noul dosar se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.