Amintiri din Comunism

Marele maestru al combinaţiilor Silviu Brucan le-a vorbit românilor într-un ziar englez, pe englezeşte. A folosit expresia „stupid people”, adică popor prost. A fost foarte optimist faţă de acest neam străvechi: boala va dura douăzeci de ani, a spus profetul. Dar ea va dura probabil mai mult. Românii şi celelalte naţionalităţi conlocuitoare, cum le spunea acelaşi maestru Brucan prin 1950, au răsuflat uşuraţi. „Stupid people”, cum era de la Zamolxe, zeul nostru naţional (în fond nici n-am fi avut nevoie de creştinism), a plâns cât a plâns după fabricile şi uzinele distruse şi furate de informatori, împreună cu îndrumătorii lor, securiştii şi activiştii PCR, cei tineri s-au dus în Peninsula Iberică, patria marelui Traian al nostru, la cules fructe şi legume etc. Făuritorul Turciei moderne, Kemal Atatürk, a făcut în fond o revoluţie mai mare decât cea a lui Lenin. A recucerit şi păstrat teritoriul actual al Turciei, a desfiinţat califatul preluat de la arabi, a mutat capitala la Ankara, a laicizat statul, a interzis şalvarii, turbanele şi pânza ce acoperea faţa femeilor, a introdus alfabetul latin, renunţând la cel arab şi ar fi vrut chiar să renunţe la islamism, religie impusă de aceiaşi arabi, când au cucerit triburile turce. Dar aceştia s-au răzbunat mai târziu, cucerind întregul fost imperiu arab. Religia însă a lăsat-o, era prea greu s-o interzici. Actualii iranieni, unii fanatici musulmani şiiţi, ar fi putut reveni la vechiul nume de persan şi la zeităţile lor străvechi celebre, între care Zarathustra sau Zoroastru.

Românii noştri cinstiţi şi puţin naivi cred în vrăji, farmece, descântece, prezicători, mari mincinoşi, puşlamale, potlogari, lichele. Cred şi nu cercetează, cum spune sfinţia sa preotul nostru ortodox. Ei au primit cu nepăsare definiţia maestrului Brucan, care venea după cea a filozofului Emil Cioran. Aici e vorba în fond şi de misticism, împotriva căruia luptau activiştii prin bufetele partidului, iar noi, culturnicii, în bufetele săteşti, proprietate de grup, nesocialistă, a cooperaţiei de consum. De fapt încă de la înfiinţare, prin 1950, cooperativele de consum îi cuprindeau pe toţi ţăranii săraci, mijlocii şi chiar chiaburi. Toate aveau un magazin de produse diverse şi reprezentau legătura dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. Aveau un preşedinte, contabil, vânzători şi alţi funcţionari. După ce a condus primăria şi a ras de pe faţa pământului hambarul de cereale şi grajdurile boierului, a mai dat jos şi instalaţia de apă potabilă de la conac, ajuns şcoală cu internat, Gheorghe Goian, ţăran trecut rapid la comunişti, ajungând primar în Costâna, apoi a fost transferat preşedinte la cooperativă. Contabil era Gheorghe Căjvănean, oamenii îi spuneau simplu domnu' Gheorghe, care umbla îmbrăcat naţional cu cămăşi înflorate cum purtau elevii de liceu mari şi studenţii. Toţi erau membri de partid, organizaţie condusă cu măiestrie de Nicuţă Butnar, zis al lui Furchis, căruia nimeni nu-i spunea domn, ci bade Nicuţă. Singurul căruia lumea din sat îi spunea tovarăşe preşedinte sau secretar, erau primarul sau secretarul consiliului popular comunal. Cuvintele primar şi primărie erau burgheze şi scoase din limbă, altfel te mânca puşcăria sau o bătaie în beciul miliţiei comunale. Acolo, în beci, se făceau anchete mai  mari sau mai mici. Procurorul Voinescu, cu şcoală juridică curs scurt, a cercetat şi o omucidere, despre care am vorbit. Mama avea un respect deosebit pentru meseria de procuror. El, totuşi, urma după doctor, iar la urmă învăţătorii şi profesorii, plus preotul, care era un fel de sperietoare pentru copii. Şi mama mă avertiza că dacă spun prostii îmi taie limba preotul. A repetat asta chiar în prezenţa popii, care ne vizita uneori. Acesta s-a uitat la mine şi a făcut un semn cu mâna cum se taie limba, ceea ce m-a cam speriat, fapt pentru care am răcit relaţiile cu slujitorii Domnului. Sigur că nu-i acesta singurul motiv. Adevărul este că, fiind copil, cel mai frică îmi era noaptea de biserică şi de cimitirul de alături. Bunica şi mama şi alte femei povesteau numai poveşti de groază, cum am mai scris cu alte ocazii. Nu credeam în ştime, draci, moroi etc., dar îmi era frică seara pe uliţa noastră întunecoasă.

Pe atunci, tovarăşul Silviu Brucan scria că cel mai eroic popor este cel sovietic, condus de Iosif Vissarionovici Stalin, corifeu al ştiinţei mondiale. Exact aşa se spunea, deşi mulţi nu au înţeles domeniile ştiinţifice ale marelui comandant de oşti. Acelaşi eminent ziarist bolşevic scria că poporul român, luând exemplu de la marele popor rus, va ajunge la un înalt nivel de cultură. Despre inteligenţa lui seculară în lupta cu exploatatorii ştie şi marele şi frăţescul popor eliberator din ghearele fascismului şi imperialismului.

Expresia „stupid people” a lui Brucan, pe străvechea limbă din familia indo-europeană, înseamnă deci popor prost. Proşti, dar mulţi, a spus Alexandru Lăpuşneanu în nuvela lui Negruzzi, eroul domnind pe tronul Moldovei în Suceava noastră cea frumoasă. Marele maestru a fost, în fond, concesiv cu acest brav popor. A spus că această boală mai deosebită, în fond fără leac, are totuşi leac. Anii au trecut şi nimeni nu mai pune alt diagnostic. Oricum, e mai bine decât în 1933, când Emil Cioran, tânărul filozof ateu, dar de dreapta, a cerut ca românii să fie arestaţi pentru prostie. Asta e prea mult, evident. Un popor care a înfruntat mileniile în păduri, în munţi, în bordeie, umblând desculţ aproape tot anul, învingându-i cu o dexteritate lingvistică pe mulţi migratori, asimilându-i, merită mai multă consideraţie. Mulţi ţărani români analfabeţi, pe care şi eu i-am cunoscut, puteau fi superiori lui Cioran şi Brucan. Lui Cioran i s-au cumpărat recent acte şi manuscrise din tinereţe la preţuri mari. Lui Silviu Brucan nu i s-au cumpărat încă manuscrisele articolelor arhibolşevice din Scânteia cea bătrână a anilor 1950. Se vor vinde şi ele la licitaţie în viitor.

Pura întâmplare face că prin 1958, eu fiind elev la şcoala de meserii din Suceava, am primit gratuit un costum de haine de vară din bumbac sau in, cu sacou la două rânduri de nasturi, sandale şi un chipiu asemănător cele de miliţian sau ceferist. În curtea cantinei şi internatului, pe Dragoş Vodă nr. 11 (azi Palatul Copiilor), un fotograf mi-a făcut un instantaneu cu Scânteia partidului în mână, citind-o. M-am văzut pe un panou, în curte, cu multe instantanee din şcoală. Evident, poza s-a pierdut demult. Mai târziu, citind romanele satirice ale scriitorilor sovietici Ilf şi Petrov, Viţelul de aur şi Douăsprezece scaune, cu eroul lor negativ Ostap Bender, puşlama fără pereche, îmbrăcat şi el în perioada NEP-ului leninist în costum alb, cu şapcă de miliţian, urmărind o comoară, mi-am amintit şi de mine. Ostap Bender, etnic sovietic turc, tipul escrocului simpatic, vine în urma bravului soldat Švejk. Stalin a citit prin 1930 cele două cărţi şi le-a dat bun de tipar. Personajul nostru din anii comunismului şi de după, Silviu Brucan, este după mine apropiat de marele maestru al combinaţiilor Ostap Bender, deşi l-a întrecut mult.

După cei douăzeci de ani de „stupid people” ilustra noastră naţiune a trecut în altă categorie brucaniană.

de Ioan Pînzar