O fată în vârstă de 14 ani a murit înecată în râul Suceava, pe raza comunei Dornești, după ce malul pe care se afla s-a surpat. Cumplita tragedie s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 18.00. Fata a murit sub privirile surorii sale, care se afla în apropiere.
Din cercetările poliției rezultă că Denisa Mihaela, fata de 14 ani, din Dornești, a mers duminică după-amiază să se plimbe în lunca râului Suceava, împreună cu una dintre surorile sale și o prietenă.
La un moment dat, pentru că s-a murdărit pe încălțăminte, minora s-a apropiat de râul Suceava, pentru a se spăla. Malul pe care stătea era moale și s-a surpat, minora căzând în apa cu debit ridicat în această perioadă.
Fata nu știa să înoate și nu a avut nici o șansă de a se salva. Trupul fetei a fost găsit la 200 de metri în aval de locul în care a căzut.
Un echipaj de ambulanță venit de la Rădăuți a încercat manevre de resuscitare, însă pentru fată nu se mai putea face nimic.
Fata provine dintr-o familie foarte săracă, cu mulți copii. Tatăl fetei este decedat.
Primarul comunei Dornești, Gheorghe Luța, ne-a declarat că fata are încă șapte frați, iar familia este într-o situație precară, mama fiind unicul întreținător. Acum aproximativ doi ani, casa familiei Anchidin a fost la un pas de a se prăbuși. Atunci a fost alocat un ajutor de urgență, iar casa a fost consolidată, a mai spus primarul Luța.
Primarul a precizat că se vor căuta soluții pentru ca familia să fie ajutată și acum, în aceste momente foarte delicate.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări în acest caz. Ei nu au suspiciuni privind cauza decesului. Nu au fost identificate urme de violență sau alte leziuni care să creeze suspiciuni cu privire la cauza decesului. Totuși, în cadrul dosarului sunt așteptate și concluziile medicului legist care a efectuat necropsia, pentru a se stabili cert cauza morții.