Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor deschide, de mâine până în data de 1 octombrie a.c., un ghişeu pentru înmatriculare definitivă, transcriere şi autorizare provizorie, la care vor avea acces, fără rezervare online, persoanele fizice. Funcţionarea ghişeului a fost dispusă prin notă internă a Instituţiei Prefectului, a informat Biroul de presă al Prefecturii Suceava. Noul ghişeu va funcţiona în timpul programului de lucru al serviciului, respectiv 8.30-16.00 în zilele de luni, marţi şi joi, între orele 8.30-18.30 în ziua de miercuri şi 8.30-14.00 în ziua de vineri.
În comunicatul de presă se precizează că măsura a fost luată „anticipând afluxul sucevenilor din afara ţării, din lunile iulie, august şi septembrie, existând posibilitatea ca foarte mulţi dintre ei să nu aibă rezervare”. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că, la această dată, primul loc disponibil în sistemul de rezervări online pentru înmatriculare definitivă este 24 septembrie 2018.
O altă noutate în cadrul serviciilor aflate în coordonarea Instituţiei Prefectului este aceea că din data de 17 iulie a.c. intră în vigoare modificările legislative privind eliberarea paşapoartelor.
Conform noilor reglementări, termenul de valabilitate a paşaportului electronic este de trei ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani, de cinci ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, şi de 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.
Prefectul Adomnicăi recomandă ca, în vederea fluidizării activităţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, solicitanţii să utilizeze sistemul de programări online, la adresa www.epaşapoarte.ro, pe cele două staţii de lucru. Astfel se poate face câte o programare pentru fiecare titular de paşaport. La sediul serviciului sunt eliberate zilnic bonuri cu numere de ordine şi intervalul orar.
Recomandări pentru economisirea timpului petrecut la Serviciul de Paşapoarte
În ce priveşte eliberarea paşapoartelor, Mirela Adomnicăi recomandă folosirea facilităţii de primire a paşaportului electronic la domiciliu, prin poştă, pentru a evita aglomeraţia de la unicul ghişeu existent în acest sens. Tariful serviciului este 10 lei. Taxa de eliberare a paşaportului se poate achita la Trezoreria municipiului Suceava, prin internet banking (cu excepţia paşaportului temporar), ordin de plată, la CEC Bank şi la oficiile poştale din localitatea de domiciliu.
Cei care au programare la prima oră pot apela la achitarea taxei în ziua precedentă deoarece la sediul serviciului există un singur ghişeu de trezorerie, suprasolicitat la începutul programului.
Tot pentru fluidizarea activităţii, pentru paşapoarte temporare la copii sub 14 ani se poate depune cererea de către părinţi, aceştia trebuind să prezinte două fotografii ale minorului, fără a fi necesară prezenţa acestuia. Fotografiile trebuie să fie color, identice, cu dimensiunile 3,5 x 4,5 cm.
Pentru evitarea consumării timpului pentru completarea declaraţiilor de pierdere a documentelor anterioare, precum şi pentru completarea proceselor-verbale de sancţionare, în cazul celor aflate în termen de valabilitate, este util de ştiut că documentele de călătorie deţinute anterior, chiar dacă au termenul de valabilitate expirat, trebuie prezentate pentru anulare, apoi se distrug de către titular sau se păstrează în condiţii de siguranţă, evitându-se pierderea sau furtul acestora.