Un bărbat de 53 de ani din Siret și-a pus capăt zilelor, chiar în salonul spitalului în care era internat. Descoperirea a fost făcută în timpul nopții, în Spitalul de Boli Cronice Siret, de către asistenta medicală aflată în tură, care verifica starea pacienților. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a petrecut nenorocirea.
Descoperirea a fost făcută de către asistenta medicală de serviciu, în jurul orei 03.00 a nopții de miercuri spre joi. Angajata spitalului l-a găsit pe Ștefan P. spânzurat în salonul în care era internat, dând imediat alarma. Cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut constata decât decesul bărbatului.
Bărbatul se internase în salonul Secției Paleative a spitalului din Siret în timpul zilei de miercuri, în jurul orei 11.30, având un diagnostic de carcinom urotelial al vezicii urinare. Pacientul aflat în stare terminală părea foarte abătut, el fiind conectat la aparatul de oxigen din salonul spitalului. Cu puțin timp înainte de a fi găsit de personalul medical, bărbatul manevrase poziția patului în așa fel încât i-au fost obturate căile respiratorii, acesta sugrumându-se. Totul s-a petrecut în liniște, asistenta care îi monitoriza pe pacienți găsindu-l în această poziție, după câteva minute de la producerea nenorocirii. Medicul de gardă al unității spitalicești a fost cel care, ajuns la fața locului, a declarat decesul pacientului, anunțând poliția la 112. Polițiștii sosiți la fața locului au efectuat cercetarea locului faptei și totodată examinarea criminalistică a cadavrului, nefiind identificate urme vizibile de violență și nefiind suspiciuni cu privire la cauza decesului pacientului. Pentru stabilirea cauzei care a dus la deces, cadavrul acestuia a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuţi, pentru efectuarea necropsiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.