Ministerul Educației va premia cele mai de succes activități demarate în cadrul programului „Școala altfel” din acest an școlar.
La nivelul județului Suceava, zece școli au șansa de a câștiga premiile oferite de ministerul de resort, unitățile calificându-se în competiția națională ce desemnează cele mai bune acțiuni din săptămâna “Școala altfel”.
Sucevenii pot susține aceste activități în etapa națională a concursului printr-un vot online pe platforma http://scaltfel.edu.ro, în perioadaperioada 21– 24 iunie 2018.
Platforma acceptă un singur vot, pentru fiecare domeniu în parte, de pe același cont de e-mail (votantul va primi link-ul de confirmare a votului, la adresa de e-mail pe care o va introduce în momentul votării). Voturile care vin de pe adrese de e-mail fictive, temporare sau ilegale vor fi anulate de administratorii platformei.
Pentru stabilirea câștigătorilor la etapa națională se realizează evaluarea activităților, care reprezintă 80% din rezultatul final, 20% reprezentând numărul de voturi.
Cele mai bune activități din județ
Cele 10 activități extrașcolare calificate la etapa națională a competiției sunt: Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni – Introducere în robotică „Arduino Workshop” (prof. coordonator Ioan Marcel Ciuruș), Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava – Lumea științelor (prof. Mihaela Gula), Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului – Cupa liceului la fotbal (prof. Sorin Isopescu), Școala Gimnazială nr. 4 Suceava – Marșul pentru sănătate (prof. Mirela Florentina Mazilu), Școala Gimnazială „I. Ciurea” Fălticeni – Ucenici în atelierul maestrului Ion Irimescu (prof. Dan Ermolania, prof. Marius Pintilii), Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară – Prin Bucovina – culori și valori (prof. Corina Stamatin), Școala Gimnazială Dorna Arini – Orientare școlară și profesională modernă (prof. Cezar Cernușcă , prof. Iulia Juravle), Școala Gimnazială Preutești – Zâmbete pentru bunici (prof. Neculai Șchiopoaia, prof. Gabriela Florea, prof. Roxana Dumbrăvanu), Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni – Abilități de viață în anul centenarului (prof. Mihaela Jarcău).
De asemenea, pe lângă cele 10 activități laureate, la etapa județeană a competiției au fost premiate și alte 33 de activități din „Școala altfel”.
Clasamentul poate fi consultat la https://educatiafnonf.files.wordpress.com/2018/06/scoala-altfel_18_competitie.pdf.



