Un grav accident rutier s-a petrecut luni dimineaţă în municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe DN 17, în apropierea fostei fabrici de încălţăminte Montana. În urma impactului în care au fost implicate trei autovehicule, un autocar, o autoutilitară şi un autoturism, cinci persoane au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.
Accidentul a avut loc în jurul orei 06.30, pe un carosabil umed din cauza ploii căzute. Șoferul aflat la volanul unui autocar, un bărbat de 35 de ani din Bucureşti, care se deplasa pe Calea Transilvaniei din municipiu, având direcţie de deplasare dinspre Vatra Dornei spre Suceava, a frânat brusc în momentul în care o autoutilitară Iveco aflată în faţa sa, condusă de un bărbat de 29 de ani din Câmpulung Moldovenesc, a încetinit pentru a intra în stânga, la o benzinărie aflată pe partea opusă a drumului. Impactul între cele două vehicule nu a mai putut fi evitat, iar în urma acestuia autoutilitara a fost proiectată pe sensul opus, într-un autoturism Skoda Octavia, condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani din Suceava. În urma ciocnirii care a urmat, autoutilitara s-a răsturnat peste autoturismul care circula din sens invers, la faţa locului fiind solicitată intervenţia unei autospeciale de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, pentru degajarea zonei.
Cinci persoane din cele trei vehicule au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale
Echipajele unor ambulanţe i-au preluat şi i-au transportat la spital pe cei trei şoferi implicaţi în carambol, aceştia având nevoie de îngrijiri medicale. În timpul cercetărilor întreprinse de poliţişti la locul accidentului, alte două persoane au solicitat îngrijiri medicale în urma contuziilor suferite, acestea fiind preluate şi transportate la spitalul din Câmpulung Moldovenesc. Cei trei şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, la spital fiindu-le recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit şi nu a avut de internare în spital.
O anchetă va stabili dacă vina este împărţită între cei doi şoferi ai vehiculelor mari
Poliţiştii au făcut măsurători la locul accidentului şi i-au audiat pe cei implicaţi în accident, pentru a înţelege mecanismul de producere a acestuia. Din primele cercetări, vinovat de producerea întregului carambol ar fi şoferul de 35 de ani al autocarului, care nu a frânat la timp şi nu a mai putut evita ciocnirea cu autoutilitara din faţă. Pe de altă parte, poliţiştii vor stabili dacă şoferul autoutilitarei a procedat greşit, intenţionând intrarea spre benzinăria din partea opusă a drumului, peste linia continuă a şoselei. În cazul în care se va dovedi intenţia unei manevre interzise, vina poate fi împărţită între cei doi şoferi, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.