Joi, 14 iunie, a avut loc ceremonialul încheierii anului școlar 2017-2018 la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.
Alături de elevii colegiului au fost reprezentanţi ai conducerii M.Ap.N., cadre militare active şi în rezervă, oficialităţi ale administraţiei publice locale, personalul colegiului, părinți, rude, prieteni și absolvenți din promoțiile anterioare. Festivitatea de încheiere a anului şcolar a fost prezidată de generalul de brigadă dr. Dorin Blaiu, comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, evenimentul fiind marcat printr-un ceremonial militar şi religios.
Rezultatele obţinute pe parcursul anului şcolar 2017-2018 s-au concretizat prin cele peste 150 de premii şi distincţii obţinute în competiţiile şcolare de nivel judeţean, interjudeţean şi naţional. În contextul general al preţuirii performanţei s-au acordat premii din partea Statului Major General, a Statului Major al Forţelor Terestre, a asociaţiei caritabile „Camarazii" şi a Fundaţiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-purtătorul de biruinţă”.
Ceremonia a mai cuprins alocuţiuni din partea gazdelor şi a invitaţilor, înaintarea în grad şi numirea în funcţii a elevilor, precum şi atribuirea titlului de Clasă „Căpitan Erou Aurel Vasilescu” clasei a XI-a B, care a obţinut cele mai bune rezultate şcolare, elevii fiind îndrumați în pregătire de diriginta Dana Drehluță. Un alt moment important din cadrul festivității a fost acela în care absolvenţii promoţiei 2018 au predat cheia colegiului reprezentanţilor claselor a XI-a, drept simbol al continuităţii tradiţiilor şi valorii generaţiilor de elevi.
Promoția 2018 ce poartă numele „Centenarul Marii Uniri” a fost reprezentată de cei 110 absolvenţi ai colegiului. Cea mai mare medie, anul acesta, a obținut-o Denissa Pilipăuţanu – 9,91.
Profesorul Mădălina Duminică a prezentat mesajul personalului colegiului, adresat absolvenţilor promoţiei 2018:
„Indiferent ce direcție alegeți în viață, vă așteaptă provocări. Trebuie să întâmpinați aceste provocări cu ochii larg deschiși. Nu este suficient să treceți prin viață. Trebuie să fiți cei mai buni; țintiți excelența și în felul acesta veți crea o lume mai bună. Deși este greu de crezut, fiecare realizare a voastră este o realizare a umanității; deși acest lucru nu este evident, atunci când aveți succes, dăruiți ceva societății care v-a crescut, v-a educat. Nu uitați țara în care v-ați născut, oamenii care au crezut în voi, care au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a vă da o a doua familie. Am crezut și credem în voi, am făcut tot pentru a vă ajuta să deveniți cea mai bună versiune a voastră. Vă lansez provocarea ca fiecare dintre voi să își atingă propriul potențial!”.
Festivitatea de încheiere a anului şcolar 2017-2018 a fost în primul rând un moment de bilanţ al performanţelor şcolare. Din efectivul colegiului – 472 elevi, la finele anului au fost declaraţi promovaţi 462 elevi (97,88%), din care 31,82% au medii cuprinse între 9 şi 10.
Media generală a colegiului la sfârşitul anului este 8,64, realizată din: 8.60 la clasa a IX-a, 8.57 la clasa a X-a, 8.58 la clasa a XI-a, 8,84 la clasa a XII-a.
„A mai trecut un an în care visele adolescenţei au prins contur şi o nouă generaţie este pregătită să înfrunte viaţa. Finalul liceului le deschide absolvenţilor 2018 noi drumuri pe care vor porni încrezători”, a remarcat Georgiana Lupu, responsabil Informare și Relații Publice la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.
Momentul festiv s-a încheiat în aplauzele colegilor şi ale asistenţei, cu defilarea subunităţilor de elevi şi absolvenţi, astfel adăugându-se o nouă filă în cartea „cetăţii de la poalele Rarăului”.