Prevenție

Acțiune contra fumatului, în Bazarul Sucevei, inițiată de Poliția Locală Suceava

Complexul Comercial Bazar din municipiul Suceava
Complexul Comercial Bazar din municipiul Suceava

La sfârșitul săptămânii trecute, în Complexul Comercial Bazar din municipiul Suceava a avut loc o acțiune a Poliției Locale, pentru verificarea respectării prevederilor Legii pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
În urma acestei acțiuni au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, dar mult mai multe vor fi aplicate în perioada următoare celor care nu se conformează prevederilor legale.
„Conform art. 3 alin. 1 din Legea 15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spatiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. În urma acestei prime acțiuni au fost aplicate 5 amenzi în valoare de 900 lei, în celelalte cazuri fiind aplicate avertismente scrise și verbale. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada ce urmează, pentru a se evita producerea unei situații neplăcute (producerea de incendii) care ar avea ca urmare și întreruperea activității comerciale în Complexul Comercial Bazar”, a precizat Ovidiu Doroftei, șeful Poliției Locale Suceava.
În cursul acțiunii din weekend, dar și anterior, atât cumpărătorii, dar mai ales comercianții au fost avertizați verbal de nenumărate ori, fiindu-le prezentate obligațiile și interdicțiile din spațiile publice referitor la consumul produselor din tutun.
Tot ca măsură de prevenție, de la începutul lunii iunie la toate intrările din Complexul Comercial Bazar au fost puse afișe care cuprind obligații și interdicții privind fumatul.
În mod cert, cei care vor fi prinși de acum înainte că nu respectă aceste reguli nu vor scăpa doar cu avertismente, mai ales că Bazarul Sucevei a fost puternic afectat în trecut (februarie 2009) de un incendiu pornit tot de la o țigară aprinsă, alte incendii, mai mici, având aceeași cauză.

Recomandări

Apel de respectare a celor 32 de locații de afișaj electoral din Suceava, pentru alegerile locale și europarlamentare

„Orașul nu trebuie să sufere nici în timpul campaniei electorale și nici după ce aceasta se termină”, spune Lucian Harșovschi, care a făcut apel pentru o campanie curată

Lungu: Costul încălzirii bazarului din Suceava este acoperit din indexarea chiriilor plătite de comercianți

Chiriile pe care comercianții din bazarul din Lunca Sucevei le plătesc la administrația locală acoperă costul încălzirii
Chiriile pe care comercianții din bazarul din Lunca Sucevei le plătesc la administrația locală acoperă costul încălzirii

Amenzi de la jandarmi și notificări de la Poliția Rutieră, în cadrul a două dosare penale, față de fermierii care au protestat în Suceava

Tarifele și chiriile pentru spațiile Primăriei Suceava, mai mari în 2024, prin indexare cu rata inflației

Decizia de majorare cu rata inflației a chiriilor și tarifelor pentru 2024, luată în ședința de Consiliu Local Suceava de joi, 14 decembrie
Decizia de majorare cu rata inflației a chiriilor și tarifelor pentru 2024, luată în ședința de Consiliu Local Suceava de joi, 14 decembrie