Poliţiştii de frontieră suceveni au capturat, în weekendul trecut, aproape 4.000 de pachete de ţigări pentru care s-a încercat introducerea ilegală în ţară. Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, un echipaj de la Sectorul Izvoarele Sucevei a descoperit în apropierea graniţei, pe raza localităţii Cârlibaba, şapte colete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
În urma inventarierii coletelor au fost înregistrate 3.500 de pachete cu ţigări marca Marble, de provenienţă ucraineană, ţigări în valoare de 40.950 de lei.
Comisarul-şef Poroch-Seriţan a mai arătat că echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei Siret a descoperit într-un microbuz Volkswagen, înmatriculat în Ucraina, mai precis sub scaunul şoferului, 120 de pachete de ţigări marca Compliment, de provenienţă ucraineană. Conducătoarea maşinii, Caterina R., în vârstă de 43 de ani, a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 5.000 de lei, iar ţigările, la fel ca în cazul anterior, au fost reţinute în vederea confiscării.