La finele săptămânii trecute, la Colegiul Național de Informatică ”Spiru Haret” s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Simpozionului județean pe teme ecologice ”Apreciez! Protejez! Acționez!”.
În contextul actualelor schimbări care apar la nivelul mediului din ce în ce mai des, se reiterează ideea adoptării unui comportament “eco” în toate compartimentele vieții cotidiene.
Activitatea, desfășurată sub coordonarea directorului colegiului, prof. Loredana Cătălina Bodnar, și a prof. Florentina Atomei, a urmărit să evidențieze impactul fiecăruia dintre noi asupra celorlalte componente ale sistemului natural.
În cadrul secțiunii I a simpozionului, elevii au fost provocați să participe la concursul multimedia, iar la cea de-a doua secțiune, la prezentarea de afișe și pliante, cu tematică ECO.
Cadrele didactice, de asemenea, au avut ocazia de a-și prezenta contribuțiile în domeniul vizat.
„Formarea elevilor cu o conştiinţă şi o conduită ecologică devine o cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers educativ şcolar şi extraşcolar, dar și pentru a putea face față transformărilor accelerate ce țin de <revoluția tehnologică>. Acestea și-au pus amprenta asupra resurselor, agriculturii, industriei, serviciilor, dar și asupra mentalității, mergând pe baza conceptului de dominare a tuturor elementelor naturale”, au transmis reprezentanții liceului.
Potrivit acestora, conștientizarea fenomenelor geografice actuale (concretizate în riscuri sau chiar hazarduri) ar putea constitui premisa pentru acțiune, iar timpul acțiunii trebuie să fie cel prezent.
„Schimbările condițiilor de mediu se fac simțite la nivel climatic, hidrologic, edafic și, din ce în ce mai pregnant, chiar în orizontul local, la nivelul suprafețelor forestiere. Depinde în continuare de noi, dacă ne dorim să reducem – cât mai repede cu putință - impactul acestor modificări. Împreună, dar și prin acțiuni individuale, putem să ne implicăm în protejarea componentelor, menținând indicatorii <balanței ecologice> la standarde acceptabile”, au mai adăugat prof. Loredana Cătălina Bodnar și prof. Florentina Atomei.
Elevii au înțeles faptul că respectul pentru mediu poate fi integrat în modul lor de viață, nu dintr-un simplu trend al modei actuale, ci printr-o gândire globală, socială, mizând pe înțelegerea rolului fiecăruia în colaborarea funcțională durabilă a tuturor elementelor ecosistemului.
Elevii au reușit să transmită ideea că trebuie să devenim factorii dinamici ai schimbării pe care o dorim în lume și că nu putem asista inerți la degradarea treptată a ”căminului” nostru.