Aproximativ 30 de companii din mai multe domenii de activitate vor participa la forumul de afaceri trilateral România-Ucraina-Republica Moldova organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava. Forumul va avea loc pe 14 iunie a.c., de la ora 9:30, la sediul CCI din Suceava.
Preşedintele CCI Suceava, Nicolae Troaşe, a precizat că acest eveniment are ca principal obiectiv crearea şi promovarea unui mediu economic dinamic şi performant în zona de graniţă a celor trei state, şi nu numai. „Scopul nostru comun este ca acest eveniment să vină în sprijinul investitorilor din cele trei ţări şi să întărească relaţiile economice de colaborare prin crearea unui mediu propice dialogului direct între companiile participante”, a spus Nicolae Troaşe. El a spus că la acest forum şi-au anunţat participarea firme din domenii precum agricultură, silvicultură şi pescuit, industria extractivă şi prelucrătoare, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, construcţii, comerţ cu ridicată şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante, comunicaţii, intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, sănătate şi asistenţă socială, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice etc. În cadrul întâlnirii va avea loc o prezentare economică şi a oportunităţilor de afaceri din judeţul Suceava, precum şi a celor din Republica Moldova şi Ucraina, după care vor avea loc prezentări de firme, precum şi vizite la agenţi economici suceveni din domeniul industriei alimentare şi producerii băuturilor, producerii încălţămintei şi mobilei.
Participarea la Forumul de Afaceri Trilateral România-Ucraina-Republica Moldova este gratuită. Evenimentul este organizat de CCI Suceava, sub patronajul Camerelor de Comerţ şi Industrie ale României, Ucrainei şi Republicii Moldova şi cu sprijinul camerelor de comerţ şi industrie din zona transfrontalieră.