Cei doi tineri din zona Rădăuți, de 16, respectiv 20 de ani, care au tâlhărit, la finele săptămânii trecute, un elev din municipiul Rădăuți au fost arestați preventiv. Reamintim cititorilor că sâmbăta trecută, în jurul orei 23.00, Cristian H., în vârstă de 18 de ani, elev la un colegiu rădăuțean, se deplasa pe strada Simion Bărnuțiu, spre centrul municipiului. La un moment dat, elevul s-a întâlnit cu un grup de trei tineri care i-au adresat mai multe injurii, după care s-au lovit reciproc, cu mențiunea că unul dintre tinerii din grup nu a participat la schimbul de lovituri.
Imediat după conflict, Cristian H. a constatat că din buzunarul pantalonilor îi fusese sustras un iPhone 6S, în valoare de circa 2.000 de lei. Incidentul a fost reclamat poliției și după o serie de investigații întreprinse de judiciariștii rădăuțeni, au fost identificați și autorii incidentului de sâmbătă noapte. Mai exact, în cursul zilei de luni, lucrătorii de la Biroul Investigații Criminale i-au reținut pe V.B, de 16 ani, din comuna Volovăț, și pe Adi Marcu, de 20 de ani, din comuna Burla, care aveau asupra lor și telefonul tânărului din Rădăuți.
În aceste condiții, cei doi au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri magistrații rădăuțeni au decis arestarea lor preventivă, pentru 30 de zile, sub acuzația de tâlhărie.