Şedinţa Consiliului Local Suceava de la sfârşitul lunii mai a avut un debut furtunos, cu un final pe măsură. Spiritele s-au încins chiar de la aprobarea ordinii de zi a şedinţei, când reprezentanţii PSD, prin Andrei Păduraru, apoi şi cei ai ALDE, prin Dan Roibu, au cerut retragerea ordinii suplimentare, care conţinea opt puncte, pe lângă cele 43 pentru care a fost convocată.
Motivul solicitării lor – o parte din proiecte vizează probleme prea importante pentru a putea fi analizate şi să se ia decizii în privinţa lor cu doar câteva zeci de minute înainte de şedinţă.
Cel mai „fierbinte” subiect de pe ordinea de zi suplimentară era cel referitor la aprobarea „Studiului de oportunitate privind dezvoltarea şi gestionarea serviciului public de administrare a parcărilor din municipiul Suceava”, la pachet cu „Regulamentul privind funcţionarea serviciului public de administrare a parcărilor”.
Degeaba au încercat iniţiatorii proiectelor de hotărâre, primarul Ion Lungu şi viceprimarul Lucian Harşovschi, să îi determine să rămână să discute ordinea suplimentară, inclusiv spunându-le că le va fi tăiată indemnizaţia de şedinţă.
De cum s-au terminat de discutat punctele de pe ordinea de zi şi apoi „Diverse” - pentru că erau cetăţeni în sală, care aşteptau să ia cuvântul, aleşii locali PSD şi ALDE s-au ridicat şi au părăsit şedinţa care a continuat fără ei, dar şi fără rezultate.
Asta deoarece pentru adoptarea a mai multe puncte de pe suplimentară erau necesare şi voturile acestora, majoritatea simplă, pe care o are PNL şi PMP, nefiind suficientă.
Drept urmare, proiectele respective urmează să fie discutate în proxima şedinţă ordinară de Consiliu Local, care ar putea fi convocată la Zilele Sucevei, sau la finele lunii iunie.