Elevul sergent Andrei Alexandru Savin, de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, a fost admis la Academia Forţelor Aeriene a Statelor Unite din Colorado Springs (United States Air Force Military Academy).
Tânărul va petrece următorii patru ani peste ocean, cheltuielile de şcolarizare fiind acoperite integral de guvernul american.
Selecţia viitorilor studenţi s-a realizat în urma unui concurs ce a cuprins testări de pregătire fizice, limbă engleză, aptitudini şcolare. Academia are peste 4.000 de studenţi, iar baza în care se află se întinde pe 18.000 de hectare, ca un mic orăşel cu toate facilităţile necesare (spital, market, stadion, aerodrom etc.).
Vorbind despre performanţele şcolare şi extraşcolare ale elevului proaspăt admis, profesoara Mădălina Duminică afirmă: „Andrei Alexandru Savin este o persoană sclipitoare, mereu în căutarea excelenţei. Îşi propune obiective greu de atins, dar depune eforturi, uneori aproape supraomeneşti, pentru a le atinge. Visul lui a fost să ajungă la USAFA - United States Air Force Academy, astfel că am toată încrederea că va avea un viitor strălucit”.
Andrei continuă tradiţia reuşitelor de la Academia Forţelor Aeriene a Statelor Unite, unde anul trecut au fost admişi doi absolvenţi ai Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”, Cristian Hanciuc şi Mihai Hanganu. În aceeaşi academie au mai studiat Adrian Aionesei, din promoţia 2013, şi Andrei Măcărescu, din promoţia 2005.
Rezultate
Potrivit Georgianei Lupu, responsabil Informare și Relaţii Publice din cadrul colegiului câmpulungean, elevul ştefanist a înregistrat de-a lungul celor patru ani de liceu rezultate remarcabile la învăţătură. În clasa a IX-a a participat la Concursul Naţional de fizică „Marian Dacian Bica”, unde a obţinut locul al III-lea şi medalia de bronz. În acelaşi an a mai obţinut locul al III-lea la Olimpiada Judeţeană de Matematică şi la Concursul Naţional de referate şi comunicări ştiinţifice „Ştefan Procopiu”.
De asemenea, în anul şcolar 2015, la Concursul Naţional de Referate şi Comunicări Ştiinţifice „Ştefan Procopiu”, Andrei, în echipă cu Alexandru Spânosu, a obţinut locul I la secţiunea tehnologie, iar împreună cu George Hariga a urcat pe podium, câştigând medalia de argint la Concursul Naţional de fizică „Marian Dacian Bica”.
Începând din clasa a X-a, Andrei s-a situat pe podiumul câştigătorilor la Olimpiada de Lingvistică, clasându-se succesiv pe locurile I, III şi II. Din pasiune pentru ştiinţele exacte, a participat la Concursul Internaţional de Informatică şi Gândire Computaţională, unde s-a calificat în etapa finală.
Ca urmare a rezultatelor deosebite la învăţătură, elevul câmpulungean a fost selecţionat să participe timp de două luni la un schimb de experienţă cu şcoala parteneră din localitatea Leiria, Portugalia, în cadrul programului european Erasmus+ Body.
„Pregătirea continuă şi responsabilă, începută încă din primii ani de liceu, a constituit premisa unor cariere de succes. Pentru liceenii militari câmpulungeni aceste rezultate reprezintă un exemplu pentru viitoarea lor carieră militară”, a mai transmis Georgiana Lupu.