Clădirea fostului Cinematograf Arta, din cartierul Ițcani, va fi transformată într-un sediu multifuncțional al Primăriei Suceava, care va include și o sală de cinema cu 200 de locuri, dar și spații administrative și cu alte funcționalități, precum cabinet medical, un birou al Poliției Locale dar și unul al Poliției.
„Suntem primii din Moldova care am depus la Agenția de Dezvoltare Nord Est Piatra Neamț proiect pe Axa 4.3 - <Revitalizarea comunităților defavorizate>, vizând realizarea Centrului multifuncțional Arta-Ițcani. Acolo vrem să facem o clădire cu etaj, iar pentru că am preluat clădirea Cinematografului Arta Ițcani suntem obligați, conform legii, să păstrăm obiectul de activitate, încât vom amenaja o sală cu 200 de locuri pentru vizionarea filmelor, la primul nivel, în vreme ce la etaj vor fi spații cu altă destinație”, a anunțat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Conform proiectului, în total vor fi amenajați 1156 de mp, din care 826 de metri mp la parter și 329 mp la etaj.
Valoarea proiectului este de 6.425.201,86 lei, contribuția primăriei fiind de 128.504,4 lei.
„Perioada de realizare a acestei investiții așteptată de cetățenii din Cartierul Ițcani este de 24 de luni, din momentul începerii acestora, sau 36 de luni de la semnarea contractului. Deja lucrăm la reabilitarea din fonduri proprii a două străzi adiacente clădirii, Aron Pumnul și Biruinței”, a precizat edilul sucevean.
Clădirea fostului Cinematograful Arta a fost preluată de municipalitatea suceveană de la Centrul Național al Cinematografiei, condiția principală fiind să fie păstrat obiectul de activitate, adică difuzarea de filme.