La Concursul Naţional Cultural - Artistic „Unirea: libertate şi unitate”, organizat, în perioada noiembrie 2017 - mai 2018, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, locul I pe Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fost obţinut de Grupa de Cateheză a Bisericii „Sfântul Dumitru” din municipiul Suceava, coordonator pr. prof. Justinian-Remus Cojocar.
Concursul s-a adresat copiilor şi tinerilor participanţi la grupele catehetice din parohiile Patriarhiei Române şi a fost organizat în Anul Omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.
Premiaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Pe 21 mai, de hramul Catedralei Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a premiat grupul de la Biserica ”Sf. Dumitru” Suceava, copii şi părinte, la sfârşitul slujbei Sfintei Liturghii. Aşa cum a fost protocolul, părintele Cojocar a fost însoţit pe scenă de un copil. Adrian Petraş, olimpic naţional la Religie (locul I - anul 2017), a fost îmbrăcat în portul naţional bucovinean. A fost singurul de pe scenă îmbrăcat total în port popular: opinci, colţuni, iţari, cămeşă, brâu, bundiţă. Portul bucovinean a fost apreciat de toţi cei prezenţi.
Iată impresiile tânărului Adrian, de la eveniment: „Premierea de către părintele Patriarh Daniel la Reşedinţa Patriarhală a fost un moment deosebit, căci reprezintă o apreciere a strădaniei întregului colectiv catehetic, copii şi părinte profesor. Împlinirea pentru mine a venit în momentul în care am conştientizat că mesajul proiectului, fărâme de spiritualitate şi creativitate adunate de la fiecare dintre noi, reflectat prin prisma activităţilor desfăşurate, a fost receptat”.
Amintim şi alţi copii cu premii extraordinare, implicaţi puternic în proiect: Teodor Marcan, Andrei Coţofrei, Anastasia Roşioru, Stelian Maftei, Emilian Marcan, Mihail Moruz, Alexandru Holovenciuc, Ştefania, Xenia şi Mihail Mariei.
De opt ani, Grupă de Cateheză la Biserica „Sfântul Dumitru”
Este al optulea an de când părintele Justinian-Remus Cojocar coordonează Grupa de Cateheză de la Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava. Copii de la toate şcolile din oraş vin sâmbătă de sâmbătă, la ora 15:00, la cateheză. În toţi aceşti ani, copiii au avut parte de momente minunate. Pe lângă învăţătura cea folositoare a Bisericii, copiii au învăţat să fie milostivi, vizitând şi ajutând copiii de la orfelinat şi familiile sărace. Au devenit exemple pentru colegii lor, înfrumuseţând cu glasurile lor, la strană, sfintele slujbe.
Au vizitat toată Bucovina, Neamţul cu mănăstirile şi peisajele pitoreşti, Ucraina cu Lavra Poceaev şi Lavra Peşterilor din Kiev, o parte din Europa Occidentală şi aproape toată Scandinavia, până la Polul Nord. Copiii vor ajunge anul acesta, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, împreună cu părintele Justinian Cojocar, în Maramureş şi în Rusia, la Sankt Petersburg şi Lacul Ladoga, cel mai mare din Europa, unde e vestita Mănăstire Valaam.
Veneraţia faţă de înaintaşi
În cadrul proiectului „Unirea: libertate şi unitate”, copiii au conştientizat actul Unirii din 1918 şi, de asemenea, faptul că Dumnezeu a rânduit ca ei să trăiască clipele frumoase ale anului 2018, anul Centenar. „Veneraţia faţă de înaintaşii noştri a fost nucleul multor ore de cateheză. Ei au învăţat poezii, au cântat colinde, cântece patriotice, doine şi cântece de horă. Mulţi dintre ei au pictat icoane şi chiar au adresat din inimă o scrisoare către Dumnezeu. Corul Grupei de Cateheză a concertat în decembrie 2017 la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, în cadrul evenimentului organizat de Asociaţia Culturală <Sfântul Mitropolit Dosoftei>”, a spus pr. prof. Justinian-Remus Cojocar.
La loc de cinste este emisiunea „Iubi-Te-voi Doamne!”, realizată şi moderată de părintele Justinian Cojocar, la care copiii au participat de mai multe ori. Au fost invitaţi cu toţii să spună ce frumos este „să fii odraslă a ţării România şi suflet creştin în Biserica Ortodoxă Română”.
„Cultivarea iubirii faţă de ţară şi de Biserică”
Copiii au reuşit să evidenţieze cât de importantă este libertatea adevărată manifestată printr-o viaţă trăită creştineşte. Ei au manifestat dragoste de portul popular şi de tradiţiile noastre sfinte. Cu toţii au rămas profund impresionaţi unul de altul când au auzit ce frumos pot vorbi de credinţă, neam şi ţară, dar mai ales angajamentul ferm de a acţiona fiecare în felul său pentru binele Bisericii şi al ţării. Acesta a fost şi scopul concursului, a adăugat preotul coordonator al catehezei, „cultivarea iubirii faţă de ţară şi de Biserică şi educarea copiilor pentru a respecta valorile tradiţionale şi afirmarea propriei identităţi religioase, culturale şi naţionale”.