Accident grav în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 2, în localitatea Vadu Moldovei. În jurul orei 00.40, un tânăr de 19 ani, din judeţul Iaşi, care conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza într-o curbă, a părăsit şoseaua şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma impactului puternic, tânărul a fost grav rănit, alături de el suferind leziuni uşoare şi un tânăr de 14 ani, pasager pe motocicletă. Cele două victime au fost transportate cu ambulanţa la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma interogării bazei de date, poliţiştii au constatat faptul că tânărul de 19 ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană fără a deţine permis de conducere şi vătămare corporală din culpă.