Un autoturism marca Audi căutat de autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord a fost descoperit de lucrătorii din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Conform celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, joia trecută, în jurul orei 23.00, pe pista de ieşire din ţară din PTF Siret s-a înscris un tânăr de 21 de ani, din comuna Grăniceşti, Petru B., care se afla la volanul unui autoturism Audi cu numere de Marea Britanie.
În urma verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca „bun căutat pentru confiscare”, alerta fiind introdusă de către autorităţile britanice. Comisarul-şef Poroch-Seriţan a precizat că poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, evaluat la aproximativ 18.400 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră.