Patru autoturisme au fost avariate şi o tânără de 20 de ani a ajuns la spital, din cauza neatenţiei unui tânăr aflat la volan. Accidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, în jurul orei 16.45, pe drumul judeţean 208A, la ieşire din municipiul Suceava.
În timp ce conducea o maşină, un tânăr de 23 de ani, din comuna Bosanci, nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers şi a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Udeşti, pe care l-a proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 68 de ani, din municipiul Suceava. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 68 de ani a fost proiectat la rândul său într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Fălticeni, care se afla oprit în intersecţia DJ 208A cu o stradă laterală şi se asigura pentru efectuarea virajului spre stânga.
În urma accidentului, tânăra de 20 de ani din comuna Udeşti a fost rănită, ea fiind preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Toţi cei patru conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care la spital li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.