Ciorile care şi-au făcut cuib în copacii de pe spaţiile verzi din Suceava, atât în cartiere, printre blocuri, cât și în parcuri, au fost ținta unei ample operațiuni, recent finalizate, de alungare a lor. Acțiunile au fost întreprinse cu angajații Direcţiei Domeniului Public, din cadrul Primăriei Suceava.
„Ca urmare a sesizărilor primite de la Asociațiile de Proprietari referitor la cuiburile de ciori apărute în anumite zone ale orașului, începând cu data de 7 mai și până zilele acestea, cu intervale de pauză, s-au derulat acțiuni de distrugere a cuiburilor de ciori din mai multe zone ale municipiului”, a spus viceprimarul Marian Andronache.
În urma numeroaselor variante testate, inclusiv cu mijloace electronice moderne, s-a ajuns la concluzia că cea mai eficientă este doborârea cuiburilor pe care le-au făcut pentru depunerea ouălor.
„Este singura măsură care dă cât de cât rezultate. De-a lungul timpului s-au încercat numeroase alternative, de la alungarea lor cu jet de apă, tăierea crengilor copacilor, chiar și acțiuni de împușcare a lor, cu membrii asociațiilor de vânătoare. Dar cele mai bune rezultate le are distrugerea cuiburilor de ciori în perioada în care acestea își depun ouăle”, a precizat viceprimarul Sucevei.
În total au fost desprinse din copaci aproximativ 300 de cuiburi de ciori, în special în cartierul Obcini, în zona Alexandru cel Bun – Samuil Isopescu. În parcuri, cele mai multe cuiburi au fost doborâte în zona Spitalului Județean, Parcul Central, Curtea Domnească, cele mai puține fiind în parcul Areni.
Cu toate că asociațiile de proprietari au fost atenționate din timp să semnaleze unde sunt cuiburi de doborât, până se încheie campania, la scurt timp după ce s-a „tras linie” și nu mai era nici contract de închiriere a utilajului special, au apărut noi solicitări, cărora nu s-a mai putut da curs.