În perioada 30 aprilie – 19 mai 2018, 14 elevi din clasa a X-a, profil Servicii, domeniul Turism şi alimentaţie, de la Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni au desfăşurat un stagiu de instruire practică la Hotel Abba, Hotel Hesperia, Hotel Las Nieves, Hotel Los Tilos, hoteluri de 3 şi 4 stele din Granada – Spania. Elevii fălticeneni au avut privilegiul să lucreze în unităţi dotate cu cele mai noi echipamente şi facilităţi, care asigură condiţii optime de cazare, confort şi servicii de calitate pentru clienţi din Uniunea Europeană, dar şi de pe alte continente, care vizitează Granada.
Tinerii practicanţi au desfăşurat activităţi specifice ajutorilor de bucătari şi ajutorilor de ospătari. Aceştia au avut ca atribuţii întâmpinarea şi îndrumarea clienţilor, efectuarea mise-en-place-ului de întâmpinare, recomandarea preparatelor din meniu, preluarea comenzilor şi transmiterea acestora, servirea diferitelor tipuri de preparate, debarasarea meselor, spălarea şi ştergerea obiectelor de inventar, operaţiuni primare pe care le necesită materiile prime vegetale şi animale, realizarea platourilor reci şi servirea acestora, realizarea salatelor mixte de fructe şi decorarea deserturilor, realizarea de operaţiuni termice. Cu această ocazie au fost nevoiţi să-şi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă şi a utilizării limbilor străine.
Pe lângă aspectele legate de experienţă şi cerinţele de a lucra într-o unitate dintr-o ţară europeană, participanţii la stagiu au intrat în contact cu civilizaţia şi cultura spaniolă, vizitând diferite muzee şi obiective turistice din Granada, Malaga şi Sevilia.
„Proiectul Erasmus+ cu tema<Steps to the future>a avut ca scop extinderea cunoştinţelor şi abilităţilor practice specifice domeniului ospitalităţii hoteliere. Prin acest stagiu s-a urmărit dezvoltarea competenţelor profesionale şi personale. Proiectul promovează cooperarea între şcoală, sectorul economic şi organizaţiile de formare europene şi oferă participanţilor şansa realizării instruirii practice în unităţi reprezentative ale acestui sector.
A fost o experienţă deosebită atât din punct de vedere profesional cât şi cultural şi o şansă a viitorilor absolvenţi de a se prezenta în faţa viitorilor angajatori pregătiţi mult mai bine. Ospitalitatea adevărată în domeniul hotelier reprezintă măsura succesului companiei”, ne-au spus prof. Gabriel Matei – directorul Colegiului „Vasile Lovinescu” şi prof. Carmen Lăcătuşu - responsabil proiect, cadre didactice care i-au însoţit pe tineri în Spania.