Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost găsit spânzurat în pădure, macabra descoperire fiind făcută întâmplător de un cioban. Poliţiştii au primit o sesizare luni dimineaţă, fiind anunţaţi că în pădurea din zona Brădăţel, pe raza comunei Horodniceni, se află un cadavru. După cercetări s-a stabilit că este vorba de un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Cornu Luncii.
Din primele cercetări şi audieri efectuate în caz a reieşit că tânărul ar fi suferit recent o decepţie în dragoste, peste care se pare că nu a putut trece.
Lămuriri privind cauza decesului sunt aşteptate de la medicii legişti, care au efectuat ieri autopsia cadavrului.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi nu au, cel puţin deocamdată, suspiciuni privind condiţiile în care s-a petrecut decesul.