Voluntarii Centrului Social „Maria Ward” din municipiul Rădăuți au organizat, duminica trecută, târgul de vechituri „Împreună pentru un zâmbet”, o acțiune care a avut ca scop strângerea de fonduri pentru participarea beneficiarilor din Centru la o tabără, în perioada vacanței de vară. Programul pregătit de voluntari, în fața Foișorului din Parcul Central, a însemnat vânzarea de produse aflate în stare bună, donate de către voluntari și persoanele care au dorit să sprijine activitatea, astfel că cei prezenți au cumpărat cărți, jucării, tablouri sau haine, și s-au îndulcit cu prăjiturile pregătite de voluntari și de părinții copiilor care beneficiază de serviciile Centrului.
Programul artistic a fost asigurat de trupele Flash Mob și Smime, dar și de tineri interpreți de folclor. La manifestare a participat și primarul Nistor Tatar, care a felicitat voluntarii pentru implicare și și-a arătat sprijinul față de toate activitățile desfășurate de către Centrul Social „Maria Ward”. Prin activități de acest fel, reprezentanții Centrului, alături de voluntari, își doresc să sublinieze importanța voluntariatului în calitate de proces educativ, de formare umană, prin care tinerii pot dobândi diverse abilități prin interacțiunea cu celelalte persoane, lucrând în echipă pentru un scop comun, nobil, acela de a fi alături de persoanele aflate în situații de risc. Voluntariatul este activitatea care poate fi practicată de persoane de toate vârstele, o activitate îndeaproape legată de simțul civic și participativ la viața comunității, cultivând un comportament prosocial, orientat către nevoile social-educative ale acesteia.