Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat ieri că intenţia PSD de a naţionaliza şi de „a fura” fondurile din pilonul II de pensii a fost demascată printr-un document oficial care a fost făcut public, respectiv Priorităţile legislative ale Guvernului României pentru anul 2018. Angelica Fădor a precizat că în acest document apare clar că intenţia actualei guvernări PSD este de a suspenda plăţile la pilonul 2 de pensii pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018.
Deputatul liberal consideră că documentul precizează şi faptul că acele contribuţii care ar fi trebuit să ajungă la pilonul II de pensii vor fi încasate în totalitate la bugetul de stat. „Să suspenzi o plată înseamnă să nu o mai plăteşti o anumită perioadă. Dar aici se vorbeşte despre plata acelor contribuţii într-un alt cont, ceea ce înseamnă în mod clar furt, şi nu o suspendare a plăţilor către pilonul II de pensii”, a spus Angelica Fădor.
Ea a subliniat faptul că din ultimele informaţii pe care le are, PSD intenţionează să prelungească cu încă un an decizia de a suspenda plăţile la pilonul II de pensii. Deputatul PNL de Suceava a atras atenţia că acest lucru ar însemna că o sumă de nu mai puţin de un miliard de euro ar urma să fie folosită de PSD pentru pomeni electorale, în loc să ajungă în conturile de pensii suplimentare ale românilor. Angelica Fădor a criticat şi faptul că după ce presa a prezentat intenţiile guvernării PSD cu privire la pilonul II de pensii, liderii acestui partid au încercat „să se spele pe mâini” şi să dea vina pe preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Ion Ghizdeanu, pe care l-ar fi pus să anunţe că o astfel de măsură a fost introdusă printr-o eroare. „Şeful Comisiei de Prognoză nu ar fi introdus o astfel de măsură în Priorităţile legislative ale Guvernului României pentru anul 2018 dacă nu ar fi fost discutată cu liderii PSD. Este o măsură pe care PSD a încercat să o introducă pe şest, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte măsuri care au fost luate în detrimentul cetăţenilor din România”, a spus Angelica Fădor.
Ea a mai precizat că intenţia PSD de a suspenda plăţile către pilonul II de pensii justifică pe deplin campania începută de PNL pentru informarea populaţiei cu privire la dorinţa social-democraţilor de a naţionaliza fondurile din acest pilon.