Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Chiar şi primarul municipiului a încercat să inducă această idee, declarând miercuri seara unui site local că: „Unul care a pierdut licitaţia vrea să arate el că cu banii ăştia nu se putea face lucrarea”. Declaraţia este un nonsens, pentru că „unul care a pierdut licitaţia” a oferit un preţ cu 512.232 lei mai mic decât cel care a executat-o, deci, eventual, „unul care a pierdut licitaţia” putea să spună că lucrarea s-a făcut cu prea mulţi bani.
Ca ziarist, nu am dat şi nu voi da niciodată socoteală pentru sursele mele. Ceea ce mă deranjează este că un om sau nişte oameni care reprezintă o firmă sunt acuzaţi pe nedrept că ar fi uneltit, iar eu aş fi unealta lor. Am explicat ce şi cum, cine vrea să înţeleagă va înţelege, iar pentru cine nu este în stare, nu merită să îmi mai bat capul.
Am spus şi colegilor mei că, pe tema zonei de agrement, voi scrie, personal, doar articolul de miercuri, „Zona de agrement a Sucevei, bătaie de joc pe banii publici”. Și aşa şi intenţionam să fac. Nu am solicitat părerea Primăriei Suceava în articol, pentru că reprezentanţii ei s-au pronunţat în mai multe rânduri public faţă de acest subiect. Eu nu am făcut decât să demontez, cu acte şi fotografii, spusele lor. Miercuri după-amiază am primit, însă, un drept la replică din partea Primăriei Suceava. L-am publicat, deşi prin acest drept la replică suntem, scuzaţi-mi expresia, luaţi de proşti. Aşa că mă văd nevoit să revin asupra acestui subiect şi să vă arăt cum semnatarii dreptului la replică (Director general – Florin Cerlincă, Serviciul Investiţii – Ștefan Văideanu şi Proiectant General – arh. Ana Rabiniuc) ori îşi bat joc de noi, ori sunt incompetenţi, ori vor să ascundă ceva.
Primăria spune că în faţa caietului de sarcini au fost preferate diverse liste de cantităţi, ceea ce este ilegal
Primul lucru în neregulă la dreptul la replică sare în ochi chiar înainte de a începe să-l citeşti. Orice act, orice hârtie banală care iese dintr-o instituţie publică trebuie să aibă un număr de înregistrare. Dreptul la replică al Primăriei Suceava nu are (foto 1). Dar asta este cea mai mică problemă. Problemele mari apar de abia după ce începem să citim dreptul la replică. În materialul „Zona de agrement a Sucevei, bătaie de joc pe banii publici” am făcut mereu referire la prevederile caietului de sarcini. Din acest motiv, probabil, semnatarii dreptului la replică induc ideea, chiar din primul paragraf, că anumite soluţii din cadrul realizării proiectului au fost luate în baza unor acte, unor liste ce au prioritate în faţa caietului de sarcini. (foto 2 şi foto 3). Este momentul din care, cu scuzele de rigoare, trebuie să vă obosesc cu texte de lege şi cu trimiteri la acestea, pe care nici măcar nu le-am menţionat în primul articol, gândindu-mă că experţii primăriei le cunosc.
HotărâreaHG 925/ 2006 pentru aprobareanormelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din OUG 34/ 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică precizează foarte clar, la articolul 95, alin.2, următoarele: „În cazul în care, pe parcursul îndeplinirii contractului, se constată faptul că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu corespund cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini”.
Documentele ce alcătuiesc caietul de sarcini conţin cerinţe obligatorii în cadrul procedurii de achiziţie publică, ofertanţii fiind obligaţi la respectarea acestora, nefiind un document dispensabil, astfel cum în mod eronat se reţine în cuprinsul adresei privind dreptul la replică. Listele de cantităţi sunt documente tehnice, ce fac parte din cuprinsul caietului de sarcini, astfel încât distincţia făcută, conform căreia ofertele operatorilor economici au fost întocmite în baza listelor de cantităţi şi nu a caietelor de sarcini, este în afara legii.
Mai mult decât atât, conform art. 50, punctul 1, alin. 5 din OUG nr. 34/2006 şi contrar precizărilor din dreptul la replică, în etapa de clarificare a procedurilor de licitaţie, nu se pot modifica documentele procedurii de achiziţie publică fără publicarea unei erate, astfel încât neconcordanţele (nu se precizează de ce natură sunt, însă din cuprinsul adresei rezultă că ar modifica parte din caracteristicile bunurilor licitate) dintre proiectul tehnic şi caietul de sarcini trebuiau înlăturate anterior demarării procedurii de achiziţie publică, şi nu în timpul derulării acesteia, cu atât mai mult cu cât în cauză este pronunţată şi Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC)prin care au fost analizate, prin raportare la oferta desemnată iniţial câştigătoare, specificaţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească oferta depusă.
Teren construit pe o suprafață mai mică, dar cu aceiași bani
Și dacă am ajuns să pomenim de decizia CNSC, vă reamintim că licitaţia a fost contestată deoarece, printre altele, firma câştigătoare nu a respectat specificaţiile din fişele tehnice referitoare la panoul de baschet pentru adulţi. CNSC a admis acest punct al contestaţiei, aşa cum l-a formulat executantul lucrărilor SC Victor Construct SRL Botoşani (foto 4). Într-un total dispreţ, în dreptul la replică al Primăriei se spune că: „Sistemul de baschet cuprinde stâlpul în afara terenului, în acest caz nemaifiind necesară protecţia cu burete. Panoul este din fibră de sticlă cu suport reglabil pe înălţime şi inel fix prevăzut cu lanţuri zincate. Ofertele operatorilor economici participanţi la procedură au fost întocmite după listele de cantităţi de lucrări ataşate documentaţiei”.
Priviţi, vă rog, fotografia nr. 5. Într-adevăr, trebuie să dăm dreptate primăriei. Sistemul este reglabil. Nedumerirea mea este, însă, cum vor proceda însoţitorii copiilor care vor să joace baschet şi doresc să coboare coşul de baschet. Trebuie să vină cu chei potrivite de acasă pentru a desface şuruburile. Vreo doi bărbaţi vânjoşi trebuie să ţină bara pe care se află panoul până ce aceasta va fi fixată în noua locaţie. Și, era să uit, în acest timp, o altă persoană, nu neapărat vânjoasă, trebuie să taie sârma gardului de protecţie (foto 6), pentru a putea coborî coşul. Iar panoul de baschet nu este din sticlă. Semnatarii dreptului la replică trebuie să înţeleagă că între fibră de sticlă şi sticlă este o mare diferenţă, în primul rând în ceea ce priveşte costurile.
Dimensiunile terenurilor de sport constituie o altă poveste. Și despre acest aspect discutăm tot cu materialul clientului. Pentru că în dreptul la replică al Primăriei Suceava se spune: „În urma proiectării datorită configuraţiei terenului a rezultat o suprafaţă mică disponibilă pentru terenurile de sport de 482 mp cu dimensiunile 13x24 m şi 10x17 mp. Precizăm că aceasta a fost singura opţiune de amplasare a terenurilor şi practicarea jocurilor de agrement în condiţii de siguranţă. S-a stabilit că se pot realiza două terenuri de sport cu cantităţi de lucrări aferente”. Ce înţelegem din acest paragraf? Că terenurile s-au făcut pe o suprafaţă mică, rezultată în urma proiectării. Deci, prin deducţie, undeva se vorbea despre o suprafaţă mai mare. Iar amplasarea terenurilor în locul actual a fost singura opţiune, ca şi cum nu ar mai exista spaţiu pentru aceste terenuri în toată zona de agrement. Oricine vizitează această zonă de agrement poate constata, cu ochiul liber, că această afirmaţie este o minciună sfruntată.
Să admitem, prin absurd, că terenurile de sport puteau fi construite doar în acel loc pe „suprafaţă mică disponibilă”, după cum se spune în replica primăriei. Aşa o fi, că doar ei se pricep mai bine. Întrebarea mea, în acest caz, este următoarea: dacă suprafaţa este mai mică, de ce banii plătiţi au fost aceiaşi? Nu era firesc să fie redusă şi suma alocată?
Nu şi-au bătut capul cu această problemă, în schimb ne-au asigurat cei de la Primăria Suceava că „Dotările terenurilor sunt superioare prin finisaj şi posibilităţi de joc şi aceasta este în beneficiul cetăţeanului” Serios? Iar ne luaţi de fraieri? Cum poate să aibă un teren finisaje superioare, dacă pe acesta bălteşte apa după fiecare ploaie, cât de mică? (foto 7 şi foto 8). Un finisaj, nu superior, ci de bun-simţ, trebuia să prevadă o pantă pentru scurgerea apei. Plus alte chestii mărunte…
Formularea din caietul de sarcini referitoare la dimensiunile regulamentare este, într-adevăr, interpretabilă şi nimeni nu şi-a bătut capul să o lămurească: „Vor fi incluse toate operaţiunile pregătitoare pentru instalare, fixare, armare, pretensionare, astfel încât la finalul execuţiei să poată fi obţinute certificatele federaţiilor române pentru sporturile de performanţă (condiţie minimă de recepţie)”. Se poate înţelege că toate operaţiunile se referă la dotările terenurilor, aşa cum se susţine şi în dreptul la replică. Este, însă, o aberaţie. Pentru că dotările (coşurile de baschet, porţile) sunt omologate la producător. Cum poţi să te gândeşti că o federaţie vine să îţi certifice că porţile de handbal sau coşurile de baschet sunt conforme pentru sporturile de performanţă fără a fi interesată deloc de dimensiunile terenurilor?
Formulare invocate doar atunci când avantajează
„Pentru terenul de minigolf la momentul proiectării (2010-2011) s-a ales un sistem de minigolf care la momentul execuţiei nu s-a mai aflat în portofoliul producătorilor (un sistem care se cumpăra de la producător şi se montează în teren). Acesta a fost înlocuit cu un sistem similar de calitate superioară cu aceleaşi certificări”, se spune în dreptul la replică. Dar se omite a se preciza care era situaţia cu acest teren de minigolf la momentul licitaţiei. Era în portofoliu? Dacă da, era treaba constructorului să îl procure. Dacă nu, conform legii, trebuia modificat caietul de sarcini.
Mai spune primăria că „Sistemul de volei este amovibil şi se schimbă cu cel de tenis în momentul necesar conform specificaţiilor tehnice din Formularul 10”. Noi spusesem în articolul precedent că terenul de volei nu există, nu este trasat. Că se scot stâlpii de la fileul terenului de tenis şi se pun cei de la volei, este absolut normal. Doar că voleiul se joacă pe altfel de teren decât tenisul şi un marcaj în plus, pe acelaşi teren, era absolut necesar. Și două marcaje pe acelaşi teren sunt permise de regulamentele sportive în vigoare, chiar în cazul terenurilor destinate sporturilor de performanţă.
Ce este ciudat e faptul că în privinţa acestui subiect, precum şi a meselor de tenis de masă, se face referire la Formularul F10. Acesta conţine specificaţiile tehnice pentru fiecare dintre lucrările executate şi nu numai pentru o parte dintre acestea, astfel cum sunt prezentate în mod trunchiat în cuprinsul dreptului la replică, respectiv doar pentru sistemul de volei/tenis şi pentru masa de tenis.
Era necesar să se precizeze şi cerinţele din acest formular cu privire la sistemul de baschet, cu referire expresă la dimensiunile şi tipul materialului pentru coşul de baschet, pentru coşul de baschet şi pentru stâlpul de susţinere al acestora etc. De ce se invocă acest formular doar în unele situaţii?
Băncile pentru persoane cu dizabilităţi din zona de agrement, vizibile doar pentru primărie
Se mai spun în dreptul la replică următoarele: <Coşurile de gunoi ofertate nu au prevăzut capacul superior. Capacul nu era impus>. Greşit! În caietul de sarcini există şi desenul acestui coş, cu capac în partea superioară (foto 9). Iar caietul de sarcini este lege. Dacă un desen din caietul de sarcini spune că banca pentru o persoană trebuie să aibă 55 de găuri, atunci în zona de agrement ar trebui să găsim bănci pentru o persoană cu 55 de găuri şi nu cu 9 găuri!
Nici una dintre menţiunile, afirmaţiile, susţinerile din dreptul la replică nu m-a revoltat şi iritat ca cea referitoare la băncile pentru persoane cu dizabilităţi. În articolul „Zona de agrement a Sucevei, bătaie de joc pe banii publici” scriam că „o altă prevedere a caietului de sarcini este montarea în zona de agrement a 4 bucăţi <masă din lemn cu bancă pentru persoane cu dizabilităţi> (foto 10). În realitate, în zona de agrement, astfel de mese nu există”.
În dreptul la replică trimis de primărie se afirmă, sec: „Băncile pentru persoanele cu dizabilităţi se regăsesc în teren”. În momentul în care am redactat articolul, marți, respectivele bănci nu existau în parc. Avem fotografii cu toate băncile de lemn din zona de agrement şi nici una nu era pentru persoane cu dizabilităţi. Miercuri după-amiază, când am primit dreptul la replică, ne-am spus că, probabil, au montat băncile între timp. Nu erau montate. Am mers şi joi în zona de agrement, când a apărut dreptul la replică în ziar. Și, ce să vezi? Nici atunci nu existau aceste bănci. Și nici vineri nu erau montate, şi nici măcar ieri. De fapt, de ce ar fi montate dacă nu ar ajuta la nimic? Pentru că în această zonă de agrement nu există rampe pentru persoane cu dizabilităţi, conform directivelor europene şi legilor româneşti. Și atunci, de ce să pui bănci pentru persoane cu dizabilităţi dacă acestea oricum nu ar putea ajunge la ele?
Concluzii tehnico-juridice, plictisitoare dar necesare
Având în vedere aceste considerente, apreciem că în ceea ce priveşte derularea şi finalizarea procedurii de achiziţie privind Zona de Agrement Tătăraşi, au fost încălcate principiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, după cum urmează:
- Deşi prin Decizia CNSC se reţine faptul că autoritatea contractantă nu a verificat temeinic îndeplinirea cerinţelor tehnice din documentaţia de atribuire de către societatea iniţial desemnată câştigătoare (cu privire la parte din elementele arătate mai sus), nu s-a îndeplinit această obligaţie legală nici cu privire la oferta câştigătoare, ulterior admiterii contestaţiei, fiind astfel încălcat principiul tratamentului egal;
- Deşi criteriul procedurii de achiziţie publică a fost preţul cel mai scăzut, asta nu înseamnă că atribuirea contractului se poate face fără o verificare temeinică a preţului neobişnuit de scăzut, aspect care în cauză a determinat o lucrare prost executată, dar recepţiontă (deci acceptată cu deficienţe), fiind astfel încălcat principiul eficienţei utilizării fondurilor publice;
- Nu în ultimul rând, apreciem faptul că în cauză a fost încălcat principiul transparenţei atribuirii şi executării contractului de achiziţie publică, date fiind neconcordanţele dintre proiectul a ceea ce s-a dorit a fi executat şi ceea ce s-a executat şi recepţionat, la un preţ care în mod evident nu reflectă calitate, dar nici cantitate (în mod paradoxal).
