Lucrările de igienizare şi dotarea Centrului medical de permanență care va funcționa în sediul Primăriei Suceava din cartierul Burdujeni se vor fi finaliza până la sfârşitul lunii mai, a declarat, ieri, în conferință de presă, primarul de Suceava, Ion Lungu. Primarul a menționat sprijinul acordat de Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” pentru dotarea cu echipamente medicale şi şi-a exprimat speranța că centrul de permanență va fi funcțional cât de curând.
La centrul medical care va funcționa în sediul din Burdujeni al Primăriei Suceava îşi vor desfăşura activitatea 7 medici de familie. Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a precizat că o a doua echipă, de 5 medici de familie, şi-a anunțat disponibilitatea de a înființa un al doilea centru de permanență în municipiul Suceava. Dacă administrația locală le va pune la dispoziție un sediu propice pentru activitatea medicală, municipiul reşedință de județ va putea dispune de două astfel de centre, care asigură asistența medicală în intervalul orar 15.00-8.00 şi în zilele de weekend şi sărbători legale.
Opțiunea DSP este pentru cartierul Ițcani, având în vedere distanța până la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Serviciile care pot fi acordate pacienților asigurați şi neasigurați medical constau în: asistență medicală în afecțiuni acute şi urgențele medico-chirurgicale (cod verde), în limitele competenței medicului de familie şi posibilităților tehnice; trimitere la specialişti în vederea internării în afecțiunile acute şi urgențele medico-chirurgicale care depăşesc competențele medicului de familie; administrarea medicației necesare tratamentului de urgență care se asigură din trusa de urgență a centrului; eliberarea unei adeverințe medicale pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul de familie pentru prescrierea rețetei.