Referitor la articolul Zona de Agrement a Sucevei, bătaie de joc pe banii publici vă facem cunoscute următoarele:
Lucrările aferente obiectivului Zona de Agrement a Sucevei au fost făcute respectându-se cantităţile de lucrări din liste de cantităţi din proiectul tehnic şi fişele tehnice care le însoţeau.
Caietele de sarcini conţin specificaţii tehnice privind calitatea şi modalitatea de realizare a execuţiei, prescripţii referitoare la respectarea standardelor, date despre modul în care se va realiza acest obiectiv şi nu stabilesc cantităţi de materiale sau lucrări. În aceste condiţii precizăm că ofertele operatorilor economici au fost întocmite în baza listelor de cantităţi de lucrări şi nu a caietului de sarcini. În etapa de clarificare a procedurilor de licitaţie au fost lămurite neconcordanţele dintre proiectul tehnic şi caietul de sarcini.
Terenurile de sport
În urma proiectării datorită configuraţiei terenului a rezultat o suprafaţă mică disponibilă pentru terenurile de sport de 482 mp cu dimensiunile 13x24 m şi 10x17 mp. Precizăm că aceasta a fost singura opţiune de amplasare a terenurilor şi practicarea jocurilor de agrement în condiţii de siguranţă. S-a stabilit că se pot realiza două terenuri de sport cu cantităţi de lucrări aferente. S-au dotat aceste terenuri în scop multifuncţional cu posibilitate de amovibilitate, destinate copiilor. Proiectul tehnic nu prevedere realizarea unui teren de fotbal/rugby. Dotările terenurilor sunt superioare prin finisaj şi posibilităţi de joc şi aceste este în beneficiul cetăţeanului. Jocul la coş de baschet, badminton, minifotbal. Menţionăm că doar pentru dotările terenurilor (coşuri, porţi) a fost precizată condiţia de certificare pentru că acestea prezintă un potenţial pericol de accidentare. În nici o etapă de temă, proiectare şi execuţie nu s-a pus problema realizării unor terenuri de sport cu dimensiuni necesare omologării. Dotările în schimb sunt omologate pentru că vorbim despre siguranţa utilizatorilor, a copiilor. Jocul utilizatorilor nu va fi de viteză sau de nivel competiţional, ci va fi de agrement pe o suprafaţă sintetică de calitate cu dotări agrementate. Dotările s-au achiziţionat inclusiv cu certificatul producătorului şi agrementele tehnice. Acestea fac parte din cartea tehnică a obiectivului. Vorbim de terenuri de agrement cu dotări certificate fără ca terenurile să fie standardizate. În caietul de sarcini cerinţa a fost de realizare de terenuri de sport fără a fi precizată marcarea şi fără a fi stabilit strict tipul, destinaţia, marcajul. Dimensiunile terenurilor de sport: teren sport 13x24 m şi teren sport 10 x17 m. Încă o dată precizăm asupra caietului de sarcini: caietul de sarcini cuprinde date despre cum se va realiza un obiect şi nu stabileşte cantităţi de materiale şi lucrări.
Sistemul de volei este amovibil şi se schimbă cu cel de tenis în momentul necesar conform specificaţiilor tehnice din Formularul 10.
Sistemul de baschet cuprinde stâlpul în afara terenului în acest caz nemaifiind necesară protecţia cu burete. Panoul este din fibră de sticlă cu suport reglabil pe înălţime şi inel fix prevăzut cu lanţuri zincate. Ofertele operatorilor economici participanţi la procedură au fost întocmite după listele de cantităţi de lucrări ataşate documentaţiei.
Terenul de minigolf
Pentru terenul de minigolf la momentul proiectării (2010-2011) s-a ales un sistem de minigolf care la momentul execuţiei nu s-a mai aflat în portofoliul producătorilor (un sistem care se cumpăra de la producător şi se montează în teren). Acesta a fost înlocuit cu un sistem similar de calitate superioară cu aceleaşi certificări.
Masa de tenis
Specificaţiile pentru masa de tenis sunt clare şi respectate conform formularului F10 - Fişa tehnică Masa de tenis - poziţie statică, fixare cu ancorare în pământ. Planşa aferentă cuprinde sistemul fix şi cel mobil şi s-a optat având în vedere vandalismul pentru masa fixă antivandalism cu certificările şi recomandările producătorului. Precizăm că această poziţie a fost licitată conform fişelor tehnice şi a listelor de cantităţi de lucrări şi se regăseşte în teren.
Banca de o persoană
Băncile de o persoană răspund cerinţelor din documentaţie. Montajul este realizat în beton sub stratul sintetic. Băncile pentru persoanele cu dizabilităţi se regăsesc în teren.
Coşurile de gunoi
Coşurile de gunoi ofertate nu au prevăzut capacul superior. Capacul nu era impus.
Aborii şi arbuştii
Numărul de arbori şi arbuşti care se regăsesc în teren este de 1745. Lista de cantităţi de lucrări Plantare arbori arbuşti cuprinde 1565 de arbori şi arbuşti.
Lucrările de execuţie corespund cu cele ofertate (liste de cantităţi de lucrări şi proiectul tehnic). Pentru a oferi opiniei publice toate informaţiile în condiţii de transparenţă şi corectitudine, vă invităm la sediul Primăriei unde vor putea fi lămurite toate aspectele cu privire la obiectivul de investiţie Zona de Agrement Tătăraşi.
DIRECTOR GENERAL
FLORIN CERLINCĂ
SERVICIUL INVESTIŢII
ȘTEFAN VĂIDEANU
PROIECTANT GENERAL S.C. ARHITECT 95 S.R.L
ARH. ANA RABINIUC