Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cuşnir, a atras atenţia asupra faptului că orice „ploicică” ajunge să blocheze străzile din municipiul reşedinţă de judeţ. Dan Ioan Cuşnir a declarat că după ce în lunile de iarnă Primăria Suceava le-a arătat cetăţenilor cum se curăţă zăpada prin topire, în lunile de vară le arată cum se scurge apa prin uscare. „O ploicică de 10 litri apă pe metrul pătrat a blocat oraşul, de exemplu şi parcarea cu plată din faţa magazinului Bucovina. Asta este Ion Lungu în stare să facă, aşa înţelege Ion Lungu că trebuie administrate parcările, chiar şi cele cu plată. Când nu plouă afară, Sucevenii trebuie să parcheze în noroi şi în mizerie şi să plătească pentru aceasta 2 lei pe oră”, a precizat liderul PSD Suceava.
El a adăugat că atunci când plouă, sucevenii sunt nevoiţi să parcheze maşinile în apa care depăşeşte nivelul bordurilor, dar şi să plătească 2 lei pe oră. „Mai ciudat este faptul că şi la câteva ore după ce s-a oprit ploaia, parcarea este la fel de plină de apă, deoarece apa nu are unde să se scurgă. De ce trebuie Sucevenii să plătească pentru parcare 2 lei/oră atâta timp cât primăria nu este în stare să le asigure curăţenie în parcare şi scurgerea apei atunci când plouă? Cum a fost semnată recepţia lucrărilor cum 2 ani când a fost reamenajată această parcare pe bani publici?”, a întrebat Dan Ioan Cuşnir.
El a adăugat că, din nefericire, nici primarul Ion Lungu şi nici viceprimarul Lucian Harşovschi nu cunosc aceste detalii, deoarece „la ei în birou e uscat, dar şi mai grav este că nici nu îi interesează”. Cuşnir a spus că pentru Ioan Lungu şi Lucian Harşovschi sunt importante înfrăţirile, diplomele fără valoare, horele şi „parangheliile pe banii sucevenilor”, şi nu calitatea vieţii cetăţenilor. „Aceste anomalii nu sunt doar nişte mici detalii care ar trebui să pălească în faţă realizărilor măreţe marca Lungu/Harşovschi/PDL/PNL! Toate aceste anomalii scad calitatea vieţii Sucevenilor şi scot la iveală incapacitatea tripletei Lungu/Harşovschi/Andronache de a face lucrurile aşa cum trebuie, de calitate, temeinic, durabil. O ploicică de 10 litri pe metrul pătrat blochează modernul sistem de canalizare renovat pe bani mulţi şi pe nervii Sucevenilor tot în perioada în care Suceava a fost administrată de către Lungu şi PNL”, a încheiat Dan Ioan Cuşnir.