Sucevenii care vor să descopere farmecul spectacolelor de teatru realizate în spaţii neconvenţionale sunt aşteptaţi vineri, 18 mai, la o altfel de călătorie cu autobuzul, prin oraş.
Staţia de îmbarcare pentru această călătorie culturală, gratuită, este sediul Teatrului „Matei Vişniec” Suceava, de unde autobuzul va pleca în cinci curse, de la orele 10.00, 10.45, 11.30, 12.15 şi 13.00.
Spectacolul care va putea fi urmărit în autobuz se numeşte „În doi”, fiind realizat după un text al dramaturgului Matei Vişniec, în regia lui Alexandru Nagy.
Spectacolul face parte din programul Festivalului Zilele Teatrului „Matei Vişniec”, fiind jucat în autobuz, în automobil, dar şi la Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj "Uzina de Apă" Suceava.