Bucovina a devenit o destinaţie constantă pentru organizatorii unui circuit turistic internaţional de lux, pentru care participanţii plătesc peste 80.000 de dolari pentru un bilet. În cursul zilei de ieri pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava a aterizat o aeronavă de lux a companiei TCS World Travel, care a adus în Bucovina aproximativ 50 de turişti din mai multe ţări. Excursia în judeţul Suceava este inclusă în sejurul de câteva zile pe care turiştii îl petrec în România în timpul circuitului intitulat „Regatele şi culturile din Euro-Asia”. De precizat că este a treia oară consecutiv când organizatorii includ Bucovina ca o destinaţie de vizitat în cadrul acestui circuit internaţional.
Circuitul „Regatele şi culturile din Euro-Asia” include opriri în Portugalia, Lituania, Kyrgyzstan, Turkmenistan, Iran, Oman, Albania, România şi Spania. După ce au aterizat pe aeroportul sucevean, turiştii au fost preluaţi de două autocare, cu care s-au deplasat în zona Humorului. Excursia în Bucovina era programată să dureze aproape cinci ore şi a inclus vizite la mănăstirile Voroneţ şi Humorului.
Turiştii au fost încântaţi de experienţa culinară de care au avut parte la o pensiune din zona Humorului
După vizitarea celor două lăcaşe de cult, turiştii au luat prânzul la o pensiune din apropierea oraşului Gura Humorului, acolo unde au fost serviţi cu bucate şi băuturi tradiţionale. La fel cum s-a întâmplat şi cu turiştii din grupurile care au vizitat Bucovina anul trecut, în cadrul aceluiaşi circuit, şi cei 50 de turişti de anul acesta au pierdut noţiunea timpului pe parcursul şederii la pensiunea suceveană, bucurându-se din plin de mâncărurile şi băuturile pregătite pentru ei, motiv pentru care au preferat să-şi prelungească cu câteva ore vizita în judeţul Suceava.
Şi anul acesta oaspeţii au fost mai mult decât încântaţi de Bucovina, de mănăstirile Voroneţ şi Humorului, dar şi de experienţa gastronomică de care au avut parte la pensiunea la care au luat prânzul.
Turiştii străini au fost încântaţi cel mai mult de scrijelele proaspăt coapte, de sarmale şi papanaşii cu diverse dulceţuri preparate la pensiunea unde au luat masa.
De asemenea, ei au apreciat şi peisajele extraordinare din zona Humorului.
Turiştii care s-au aflat ieri în Bucovina în cadrul circuitului „Regatele şi culturile din Euro-Asia” au plătit, fiecare, câte aproape 81.000 de dolari. Transportul turiştilor pe toată perioada circuitului se realizează cu un avion de lux al companiei TCS World Travel, o aeronavă Boeing 757, iar în fiecare ţară din acest circuit sunt incluse vizite la cele mai importante obiective turistice.
TCS World Travel este una dintre cele mai cunoscute companii de turism din lume, oferind în ultimii 20 de ani excursii de lux, cu avioane private, în mai bine de 200 de ţări.