Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 9 mai 2018 - Anul XXIII, nr. 102 (6812)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Scoasă din buruieni

Primele semne de revenire la viaţă a liniei Dorneşti-Putna

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Primele mişcări concrete de pe linia Dorneşti-Putna, care ar urma să fie redeschisă traficului feroviar, constau în lucrări de igienizare şi de reparaţie a sistemului de semnalizare al Gării din Rădăuţi. Concret, în ultimele zile, linia a fost scoasă la „lumină” din vegetaţia abundentă. Dacă şinele s-au păstrat integral, pe toată distanţa, problema cea mare va fi la traversele din lemn, care trebuie obligatoriu schimbate. Sunt paşi timizi, însă care confirmă interesul celor de la CFR Infrastructură de a face funcţional, într-o primă etapă, tronsonul Dorneşti-Rădăuţi. Prin redeschiderea acestui tronson de opt kilometri, s-ar putea relua circulaţia de la Suceava la Rădăuţi, în condiţiile în care trenurile circulă acum de la Suceava la Dorneşti.

Acum două săptămâni, o delegaţie de cadre de conducere din CFR SA, în frunte cu directorul general Ioan Gavrilă, a făcut o serie de inspecţii pe traseul liniei ferate Dorneşti-Putna, vizavi de reluarea traficului feroviar pe această rută. Ulterior, săptămâna trecută, la Primăria Rădăuţi a fost convocată o întâlnire cu primarii din localităţile tranzitate de linie, la care au participat şi şefi de la Regionala CFR Infrastructură Iaşi.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre utilitatea redeschiderii traficului feroviar, în sensul dacă trenurile ar avea sau nu călători. S-a discutat despre staţii noi în care să oprească trenurile, în condiţiile în care multe dintre vechile halte sunt plasate prost, în câmp. Noile staţii ar urma să fie aproape de şcoli sau societăţi comerciale importante, pentru atragerea călătorilor. Dacă toată lumea este de acord că potenţial de călători există, de discutat este cum pot fi readuşi aceştia la tren, în condiţiile în care chiar şi cu investiţii preconizate de 30 de miliarde de lei vechi lucrările de reparaţii ar fi minime. Trenurile ar circula iniţial cu o viteză de 40 de km/h, însă în anii viitori viteza ar putea fi crescută la 60 de km/h, au precizat oficialii de la CFR. Trenul ar fi gândit ca unul de concepţie urbană, cu multe opriri, un tren de navetă, condiţii în care nici nu se poate cere o viteză prea mare de la un astfel de tren.

Dacă ar atrage majoritatea călătorilor din categoria elevi, studenţi şi pensionari, şi o parte dintre navetişti, trenul ar avea deja succes, cred specialiştii. Zona Rădăuţi-Putna este una cu potenţial de călători. În plus, s-ar putea atrage călători cu legături spre trenurile de lung parcurs, din Gara Suceava. Un alt segment de călători, pentru finaluri de săptămână, ar putea fi din sfera turismului religios, la Mănăstirea Putna. De altfel, stareţul Melchisedec Velnic a anunţat că se va implica direct în acest proiect, iar biletul de tren va fi şi bilet de intrare în mănăstire.

Rămâne de văzut dacă toate aceste proiecte şi intenţii se vor concretiza.  

Directorul Regionalei CFR Iaşi Infrastructură, George Radu Pipa, a declarat, la Rădăuţi, că cel târziu până la finele acestui an trenul va ajunge până la Putna. În primă fază, mai repede, ar urma să se circule până la Rădăuţi. Foarte importantă va fi şi reacţia călătorilor dacă trenul va circula până la Rădăuţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primele semne de revenire la viaţă a liniei Dorneşti-Putna.
 Vizualizări articol: 4066 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 7 voturi
Primele semne de revenire la viaţă a liniei Dorneşti-Putna5.057

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Pandişpan cu banane şi glazură caramel Este o prăjiturică din cele ”de familie”, fără multe pretenţii, dar care e şi pufoasă, şi gustoasă, şi destul de uşor de pregătit acasă.Avem nevoie de:3 banane mari, 1,5 pahare zahăr, 3 pahare făină albă, 2 plicuri praf de copt, 6 ouă, o... Citeşte