Toţi trandafirii care au fost plantaţi în această primăvară în faţa Casei de Cultură din municipiul Suceava au fost scoşi şi înlocuiţi cu gazon. Viceprimarul de Suceava Marian Andronache ne-a declarat, ieri, că decizia a fost luată „pentru protecţia copiilor care se joacă pe esplanadă” şi care din neatenţie sau accidental ar fi putut ajunge în zona plantată cu trandafiri şi s-ar fi putut răni în spini. De asemenea, viceprimarul a spus că a luat în calcul şi faptul că esplanada este o zonă în care se organizează multe evenimente care presupun un trafic intens de persoane şi aceste flori ar fi prezentat un risc, astfel încât a decis mutarea trandafirilor în alte zone.
Andronache a explicat că este vorba despre aproximativ 150 de fire de trandafiri, care au fost folosiţi pentru a înlocui trandafirii care nu s-au prins, plantaţi în zona bulevardului principal, de la parcul din faţa Policlinicii Areni până în zona centrală. ”Circa 20% dintre trandafirii plantaţi nu s-au prins, este un procent normal, aşa că cei din faţa Casei de Cultură au fost folosiţi pentru înlocuire”, a spus viceprimarul.
Potrivit acestuia, trandafirii uscaţi sunt refuzaţi la plată de către primărie şi înlocuirea lor se face pe cheltuiala furnizorului, care este o firmă din Râmnicu Vâlcea. Aceasta a avut oferta câştigătoare pentru furnizarea de trandafiri către Primăria Suceava, cu 2 lei/firul. Marian Andronache a subliniat că este un preţ bun, majoritatea firmelor vânzând aceste flori cu aproximativ 1 euro/firul.