Continuarea cercetărilor în cazul altercaţiei care a avut loc pe terasa unui local din municipiul Rădăuţi, în urmă cu o săptămână, a dus la identificarea altor trei indivizi care au participat la încăierare. Astfel, în timpul zilei de joi poliţiștii au reușit depistarea tuturor suspecţilor în dosarul întocmit pentru săvârșirea infracţiunilor de încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
O adevărată bătaie ca în codru, pe terasa unui local
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 27 aprilie, pe terasa unui local elegant de tip bistro din Rădăuţi, unde mai mulţi indivizi s-au luat la un moment dat la bătaie. În urma altercaţiei produse în local, în care cel puţin unul dintre agresori a folosit o bâtă de baseball, cercetările au fost demarate de către poliţiștii Biroului de Investigaţii Criminale Rădăuţi, sub coordonarea unui procuror de caz.
În scurt timp, patru indivizi dintre cei implicaţi în altercaţie au fost identificaţi și au fost aduși la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, în urma unor citaţii sau mandate de aducere, iar poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracţiunilor de încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Faţă de cei patru a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar în urma audierii acestora în calitate de suspecţi, organele de poliţie judiciară au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de fiecare dintre suspecţi.
În urma continuării cercetărilor, alţi trei suspecţi au fost reţinuţi de poliţiști
La sediul poliţiei Rădăuţi au fost aduși alţi trei suspecţi de comiterea infracţiunilor, Beniamin Valentin B., de 18 ani, din Rădăuţi, Alexandru R., de 20 de ani, din comuna Marginea, și Tudor Valentin P., de 22 de ani, din comuna Cacica. În urma audierii în calitate de suspecţi, faţă de cei trei a fost luată măsura reţinerii după gratii pentru o perioadă de 24 de ore. După adunarea probelor, procurorii au luat măsura cercetării sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de inculpaţii Beniamin Valentin B., Alexandru Florin B., Pavel Andrei J., Tudor Valentin P. și Alexandru R. Inculpaţii Pavel-Andrei J., Alexandru Florin B., Cristi-Petrică J., Ionel-Vasile T. au fost puși în libertate ca urmare a expirării ordonanţelor de reţinere, ultimii doi fiind cercetaţi în stare de libertate.