Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a salutat decizia Guvernului României de a îmbunătăţi legislaţia privind achiziţiile publice. Ioan Stan a susţinut o declaraţie politică în care a amintit că premierul României anunţa în şedinţa de Guvern din data de 18 aprilie a.c. că trimestrul al doilea al acestui an va marca implicarea concretă a Guvernului în domeniul investiţiilor. „În virtutea acestui fapt, asigurarea unui cadru legislativ menit să, citez <ridice barierele în calea investiţiilor în România> era de la sine înţeles. Necesitatea modificărilor legislative la care mă refer s-a evidenţiat în urma discuţiilor purtate cu autorităţile locale, cu autorităţile centrale, cu investitorii”, a spus Ioan Stan. El a precizat că în acest sens, restructurarea Agenţiei Naţionale a Achiziţiilor Publice, dar şi a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor vor fi de natură a reduce numărul de contestaţii şi, mai ales, vor determina scurtarea semnificativă a timpului de soluţionare a lor.
„Nu cred că există persoană, aflată prin natura funcţiei în situaţia de a angaja instituţia ori autoritatea în cadrul căreia activează într-un proces de achiziţie publică, să nu se fi confruntat cu împrejurări ce frizau absurdul în timpul licitaţiilor pentru contractarea obiectivului sau serviciului pentru care exista interes”, a spus senatorul PSD, care a adăugat „s-a exagerat în aşa măsură cu practica de a contesta rezultatele licitaţiilor încât s-a ajuns la termene de soluţionare de ani de zile”.
El a dat ca exemplu şi situaţia de la noul spital din Fălticeni, unde lucrările au fost întârziate şi în urma contestaţiilor la licitaţiile organizate în decursul timpului. „Nu trebuie să trecem cu vederea nici situaţiile, deloc puţine, în care instituţia sau autoritatea contractantă a suferit însemnate pierderi de resurse financiare din acelaşi motiv al tergiversării contestaţiilor. Iată de ce salut iniţiativa Guvernului de a reconsidera cadrul legislativ în baza căruia se vor pune în practică achiziţiile publice”, a declarat Ioan Stan. El a amintit şi de faptul că una dintre condiţiile stabilite prin Acordul de parteneriat cu UE pentru folosirea fondurilor structurale aferente perioadei de programare financiară 2014-2020, de aproximativ 43 de miliarde de euro, vizează înfiinţarea unei unităţi de achiziţii centralizate, adică exact ce se urmăreşte prin înfiinţarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC). Stan a mai explicat că stabilirea, prin Ordonanţă de Urgenţă, a unor termene ferme pentru luarea tuturor măsurilor administrative şi organizatorice necesare va asigura ONAC posibilitatea iniţierii de proceduri de atribuire centralizate începând cu 1 ianuarie 2019.