Un adolescent din orașul Vicovu de Sus a fost surprins în timp ce se plimba la volanul unui autoturism. Tânărul de 15 ani a recunoscut că luase autoturismul din curtea casei, fără știrea tatălui.
Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, în jurul orei 16.20, pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Vicovu de Sus. Polițiștii unei patrule din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, aflați în timpul supravegherii și controlului traficului rutier în zonă, au oprit pentru control autoturismul marca VW Sharan, condus de un adolescent. Minorul de 15 ani a recunoscut faptul că a luat autoturismul din curtea casei pentru a-l conduce pe drumurile publice, fără acordul proprietarului autoturismului, respectiv tatăl său, care este plecat în străinătate. Polițiștii au deschis pe numele băiatului un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.