Un transport masiv de țigări de contrabandă, peste 30 de mii de pachete, și două jeepuri au fost capturate de polițiștii de frontieră suceveni marți dimineață, după o acțiune în care aceştia au făcut uz de armă. Potrivit comunicatului primit de la Poliția de Frontieră Suceava, marți dimineață, în jurul orei 10.00, un echipaj de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava a identificat pe un drum forestier de pe raza localității Straja două autoturisme de teren marca Mitsubishi Shogun, despre care existau date că ar fi transportat țigări de contrabandă. Lucrătorii de la graniță au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea acestora, însă șoferii mașinilor suspecte au încercat să se sustragă de la control, schimbând direcția de deplasare. Oamenii legii au efectuat somațiile legale prin voce, suspecții nu s-au supus acestora, condiții în care a fost tras un foc de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale. Imediat după acest moment, conducătorii celor două mașini au sărit din jeepurile aflate în mers și au fugit în pădure. În urma verificării autoturismelor, s-a constatat că în acestea se aflau colete cu țigări de contrabandă, și, după ce au fost duse la sediul STPF Suceava, în urma inventarierii au fost înregistrate 30.975 pachete marca Marble, de proveniență ucraineană. Țigările, în valoare de 362.198 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două autoturisme înmatriculate în Marea Britanie, respectiv, Bulgaria, evaluate la 6.000 lei fiecare, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. În comunicat se mai arată că polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale, sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.