Proiectul Consiliului Judeţean Suceava, Caravana „Zestrea Bucovinei”, va debuta sâmbătă, 28 aprilie 2018, la Vatra Dornei. Proiectul va avea loc pe perioada Anului Centenarului Marii Uniri și a fost iniţiat pentru a promova valorile pe care judeţul Suceava le-a readus Țării la Marea Unire. Gheorghe Flutur a declarat ieri, în ședinţa Consiliului Judeţean, că la prima dezbatere din cadrul acestei caravane, care va avea loc la Casa de Cultură din Dornei, vor fi supuse discuţiei două teme de bază, turismul balnear și mineritul. El a precizat că la discuţii vor fi prezenţi primarii din Vatra Dornei și din localităţile din zonă. În cadrul evenimentului de la Vatra Dornei vor fi vernisate și trei expoziţii. „Tot sâmbătă vom merge și la Gara Dorna Băi, acolo unde va fi montată o placă comemorativă și vor fi acordate distincţiile <Meritul Bucovinei> unor personalităţi și instituţii”, a spus Flutur. De precizat că administraţia judeţeană va mai organiza, pe zone, dezbateri pe diverse domenii, respectiv Suceava - administraţie publică, urbanism și învăţământ; Rădăuţi - cultură și creșterea animalelor/agricultură și istoricul hergheliei; Siret - comerţ, servicii, amenajarea apelor; Câmpulung Moldovenesc - cadastru și modele de administrare în domeniul silvic; Gura Humorului - istoricul etniilor din Bucovina și sisteme fortificate/de apărare; Fălticeni - schimbul cultural Bucovina – Regat și rolul acestuia în realizarea Unirii, dezvoltarea comerţului transfrontalier.
Președintele CJ Suceava a mai precizat că tot cadrul evenimentelor organizate în Anul Centenarului Marii Uniri, în data de 3 mai a.c., la Muzeul Bucovinei va avea loc o acţiune pentru evocarea istoriei presei din Bucovina.
Hora Bucovinei se va desfășura în perioada 12 – 13 mai
Gheorghe Flutur a mai adăugat că tot în luna mai, în zilele de 12 și 13, în fosta tabără Bucșoaia, din orașul Frasin, va avea loc o nouă ediţie a evenimentului „Hora Bucovinei”. Flutur a precizat că la solicitarea celor care vor participa la eveniment, a zecea ediţie a „Horei Bucovinei” se va desfășura pe parcursul a două zile. El a precizat că în cadrul evenimentului va avea loc o paradă a portului popular și vor fi puse în evidenţă horele tradiţionale din trecut. Șeful administraţiei judeţene a precizat că la Hora Bucovinei sunt invitate provinciile istorice Basarabia, Nordul Bucovinei și Transilvania. Printre invitaţi se numără și reprezentanţi ai minorităţilor, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”. Gheorghe Flutur a făcut o invitaţie către toţi cei care vor să participe la acest eveniment pentru a veni îmbrăcaţi în costume populare la „Hora Bucovinei”.