Angajații municipalității sucevene vor beneficia din primăvara acestui an de vouchere de vacanță, conform deciziei de Guvern privind acordarea acestor facilități.
Numai că, pe lângă angajații proprii – funcționari publici și personalul contractual, de voucherele de vacanță va mai beneficia o categorie surpriză, care este și foarte numeroasă – asistenții personali.
„În total vor fi acordate 31.759 de vouchere, cu o valoare totală de 1.586.950 de lei. Valoarea voucherelor acordate este de 1.450 de lei de salariat. Acestea vor ajunge la un număr de 1.124 de beneficiari, din care 724 sunt salariați ai Primăriei Suceava, iar 400 asistenții personali”, a anunțat primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean a explicat că acordarea voucherelor de vacanță este obligatorie, inclusiv pentru asistenții personali, deși aceștia nu sunt percepuți ca bugetari.
„Sunt considerați salariați și asistenții personali. Unde e lege nu-i tocmeală. Aceste vouchere nu se pot vinde sau transforma în alte bunuri, sunt nominale. Legea spune că dacă nu se folosesc un an de zile, contravaloarea acestora se întoarce la primărie”, a menționat Lungu.
Municipalitatea suceveană urmează să facă licitație publică pentru achiziționarea acestor vouchere, astfel încât cei care merg în concediu începând cu mai – iunie să poată beneficia de ele.