Datoriile populației către furnizorul de servicii de termoficare, Thermonet, în valoare de 5 milioane de lei, ar putea duce la întreruperea furnizării apei calde, de săptămâna viitoare.
Mai exact, dacă nu se strâng fondurile necesare pentru achitarea restanțelor pe care Thermonet le are, la rândul său, către alți furnizori de servicii, de săptămâna viitoare riscă să rămână fără energie electrică, fără de care nu mai pot funcționa pompele care duc energia termică spre cartierele Sucevei, nici punctele termice la care sunt racordați consumatorii finali.
“Din păcate văd că s-au adunat datorii de peste un milion de euro la populație la nivelul lunii martie. Nu este de glumă și nici de joacă. Vă rog să faceți eforturi să strângem bani, pentru că deja sunt somații de plată către Thermonet, pentru data de 28 aprilie, prin care trebuie să plătească 5 miliarde de lei vechi la E.ON, pentru a evita întreruperea furnizării energiei electrice”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care a anunțat de la începutul ședinței cu asociațiile de proprietari că are de discutat “un subiect fierbinte”.
Edilul sucevean a precizat că primăria și-a făcut datoria cu vârf și îndesat, nu are nici o restanță de achitat, încât nu are bază legală să mai achite vreun ban către Thermonet, să poată să-și acopere datoriile.
“Știu că au fost facturi mai mari în februarie și martie, când a fost iarna mai grea. Nu avem soluții, dacă nu plătim, o să rămânem fără apă caldă, indiferent de cât o să ne înjure lumea”, a adăugat Lungu.
Șeful municipalității sucevene i-a îndemnat pe președinții și administratorii de asociații să ia măsuri concrete contra celor care nu plătesc datoriile, mergând până la executarea silită, pentru că altfel se va ajunge la situația pe care o avea și fostul furnizor al acestor servicii, Termica, îngropată de datorii.
“Dacă nu puteți să le faceți nimic, dați-vă demisia și lăsați pe altul să vină să vă facă treaba!”, le-a transmis Lungu celor care au spus că au în asociație datornici cu peste un miliard de lei vechi, care în continuare consumă fără să plătească nimic.