Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au anunțat că au finalizat cercetările în cazul unei agresiuni foarte violente, petrecute în vara anului 2016, în faţa unui magazin non-stop de pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni. Presa a relatat intens la acea vreme, la începutul lunii august a anului 2016, despre violențele din noapte în care au căzut victimă doi şoferi ai unei firme de transport internaţional din Fălticeni. Unul dintre ei a suferit leziuni grave prin agresiune, la un moment dat medicii fiind rezervați în privința evoluției stării acestuia. Cu toate acestea, procurorii au încadrat agresiunea doar la lovire.
Șase indivizi au fost identificați ca agresori și trimiși în judecată, pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pe 31 iulie 2016, în jurul orei 4.40 dimineața, cei doi şoferi, doi fraţi de 37 şi 39 de ani, din Fălticeni, au oprit în parcarea magazinului non-stop. Cei doi se întorceau din Belgia cu două microbuze pline cu clienţi şi s-au oprit în parcare să facă transferul de bagaje şi pasageri.
În timp ce unul dintre microbuze s-a pus în mişcare, celălalt a fost blocat de un autoturism VW Passat. Șoferul microbuzului a coborât și i-a cerut socoteală celui care l-a blocat. Reacția celor care se aflau în gașcă în parcare a fost extrem de violentă. În scurt timp, din trei mașini au coborât în jur de 10-12 indivizi. Aceștia i-au agresat pe cei doi frați, sub privirile a numeroși martori.
Unul dintre frați afost snopit în bătaie şi lăsat inconştient pe asfalt. După ce a primit mai mulţi pumni în faţă, una dintre lovituri l-a pus la pământ, moment în care victima s-a lovit cu capul de asfalt. Nici după ce l-au văzut în această stare indivizii nu s-au oprit, continuând să-l lovească cu picioarele.
Victima a suferit leziuni foarte grave, fiind o perioadă și în comă. Acesta a fost diagnosticat cu leziuni care au necesitat 35-40 de zile îngrijiri medicale, în timp ce celălalt frate a avut nevoie de 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Procesul va începe la Judecătoria Fălticeni.